Sanatate / HobbyHernia prin alunecare sau hernia paraesofagiană? Care e diferența și de ce...

Hernia prin alunecare sau hernia paraesofagiană? Care e diferența și de ce contează?

Rezultatul endoscopiei spune, sec, „hernie hiatală de 3 cm”, iar omul îl citește de trei ori pe holul clinicii. Acasă caută pe telefon și dă, în primele zece minute, peste cuvinte ca volvulus, strangulare sau operație de urgență. Între liniștea totală și panică stă o întrebare pe care foarte puțini pacienți o pun cu voce tare: ce fel de hernie am, de fapt?

Hernia prin alunecare și hernia paraesofagiană sunt două forme de hernie hiatală cu riscuri diferite. În prima, joncțiunea dintre esofag și stomac urcă deasupra diafragmei, iar problema principală este refluxul, tratat de obicei cu medicamente. În a doua, o parte din stomac urcă în torace pe lângă esofag și poate produce complicații mecanice, deci cere o evaluare chirurgicală atentă.

Diferența pare un detaliu de anatomie, bun pentru un examen de facultate. Nu e. De tipul herniei depinde dacă vorbim despre o problemă de confort, care strică nopțile și cafeaua de dimineață, sau despre o situație care, rar, dar real, poate ajunge la urgențe.

Ce este hiatusul esofagian și ce se strică atunci când apare o hernie

Hiatusul esofagian este deschiderea din diafragmă prin care esofagul trece din torace în abdomen, chiar înainte să se continue cu stomacul. O hernie hiatală apare atunci când această deschidere se lărgește, iar o parte din stomac sau, mai rar, din alte organe abdominale urcă prin ea în cavitatea toracică. Diafragma, mușchiul în formă de cupolă care separă plămânii de organele digestive, se mișcă la fiecare respirație, așa că zona aceasta lucrează fără pauză.

Esofagul este prins de marginea hiatusului printr-o membrană elastică numită ligament frenoesofagian, un fel de manșon care îl ține pe loc. Cu vârsta, cu kilogramele în plus sau cu presiunea crescută din abdomen, acest manșon se întinde și își pierde din fermitate. Majoritatea herniilor hiatale se formează așa, în timp, iar foarte puține sunt prezente de la naștere.

Bariera antireflux, explicată fără termeni de manual

La capătul de jos al esofagului se află sfincterul esofagian inferior, un inel muscular care se deschide când înghiți și se strânge la loc ca să nu urce acidul. Sfincterul nu lucrează singur, pentru că pilierii diafragmei, adică cele două fascicule musculare care mărginesc hiatusul, îl strâng din exterior ca o mână care ține un furtun. Când totul e la locul lui, cele două forțe se suprapun și bariera rezistă bine. Hernia le desparte, iar efectul depinde exact de ce anume a urcat prin orificiu.

Cum a ajuns medicina să le despartă

Termenul de hernie hiatală a fost propus în 1926 de radiologul suedez Åke Åkerlund, într-o perioadă în care radiografiile cu bariu începeau să arate stomacul acolo unde nimeni nu se aștepta să-l vadă. Multă vreme, hernia și refluxul au fost tratate aproape ca o singură boală, iar operațiile urmăreau mai ales repunerea anatomiei la locul ei. Treptat, după fundoplicatura descrisă de chirurgul Rudolf Nissen în anii 1950 și după apariția măsurătorilor de presiune din esofag, s-a înțeles că bariera antireflux depinde mult de funcția sfincterului, poate chiar mai mult decât de poziția stomacului.

Separarea dintre herniile prin alunecare și cele paraesofagiene a venit din observații de la patul bolnavului. Chirurgii au văzut că unele hernii mari dădeau foarte puțin reflux, dar ajungeau la urgențe cu stomacul răsucit. Clasificarea folosită azi, cu patru tipuri, pornește tocmai de la întrebarea ce structură a urcat în torace.

Hernia prin alunecare, forma frecventă legată de reflux

Hernia prin alunecare, numită și hernie de tip I, apare când joncțiunea dintre esofag și stomac, adică punctul în care cele două organe se unesc, alunecă deasupra diafragmei. Stomacul își păstrează orientarea normală, doar porțiunea lui de sus urcă puțin, ca un sertar tras pe jumătate. Ghidul pentru managementul herniei hiatale publicat de SAGES, societatea americană a chirurgilor gastrointestinali și endoscopici, arată că peste 95% dintre herniile hiatale sunt de acest tip.

Numele vine din faptul că hernia chiar alunecă. Urcă atunci când stai întins, după o masă copioasă sau când te apleci să-ți legi șireturile, apoi coboară la loc când stai în picioare. Din cauza asta, două examinări făcute la distanță de câteva săptămâni pot raporta dimensiuni diferite, iar o hernie mică poate să nu fie surprinsă deloc într-una dintre ele.

De ce urcă joncțiunea și ce legătură are cu arsurile

În hernia prin alunecare, sfincterul esofagian inferior ajunge deasupra diafragmei și pierde ajutorul pilierilor. Acidul trece mai ușor în esofag, mai ales noaptea și în poziție culcată, iar punga mică de stomac rămasă deasupra diafragmei funcționează ca un rezervor din care refluxul se reîncarcă după fiecare înghițitură. De aici vin simptomele clasice, adică arsura în spatele sternului, gustul acru dimineața, regurgitațiile, tusea seacă de noapte sau răgușeala apărută fără vreo răceală.

Multe hernii de acest tip, totuși, nu dau nimic. Sunt descoperite întâmplător, la o endoscopie făcută pentru altceva, iar omul trăiește liniștit cu ele ani întregi. Cred că aici se face cea mai mare confuzie în discuțiile dintre pacienți, pentru că hernia și boala de reflux sunt lucruri diferite: poți avea hernie fără reflux, iar refluxul poate exista perfect și fără hernie.

Când mărimea începe să conteze

Mărimea contează în hernia prin alunecare mai ales prin efectul asupra refluxului. O hernie mare tinde să producă un reflux mai greu de controlat și leziuni mai serioase ale mucoasei esofagiene, cum sunt esofagita erozivă sau esofagul Barrett. Esofagul Barrett este o transformare a mucoasei de la capătul esofagului, provocată de agresiunea acidă repetată, care se urmărește prin endoscopii periodice pentru că poate evolua, rar, spre cancer.

Problemele mecanice, de tipul blocării stomacului, sunt foarte rare la această formă. Ghidurile chirurgicale o spun explicit, iar asta schimbă complet felul în care se pune problema tratamentului. Riscul real al unei hernii prin alunecare se măsoară în arsuri, nopți proaste și mucoasă iritată, mult mai rar în ambulanțe.

Hernia paraesofagiană, forma rară cu alt tip de risc

Hernia paraesofagiană este hernia în care o parte din stomac, de obicei fundul gastric, urcă în torace pe lângă esofag, prin același orificiu lărgit. Fundul gastric este porțiunea de sus, rotunjită, a stomacului, cea care stă în mod normal sub cupola stângă a diafragmei. Aici problema principală ține de spațiu și de poziția stomacului, iar aciditatea trece pe planul al doilea.

Herniile paraesofagiene reprezintă sub 5% din totalul herniilor hiatale și apar mai ales la oameni în vârstă, frecvent la femei. Citind cazurile publicate, am dat mereu peste același tipar. Pacientul se plânge rar de arsuri și povestește mai degrabă că se satură după trei linguri de supă sau că rămâne fără aer după masă.

Cum arată tipurile II, III și IV

Clasificarea folosită de chirurgi împarte herniile paraesofagiene în trei tipuri. În tipul II, numit și hernie paraesofagiană pură, joncțiunea esofag-stomac rămâne la locul ei, sub diafragmă, și doar fundul gastric urcă pe lângă esofag. Tipul III combină cele două mecanisme, pentru că urcă și joncțiunea, și fundul gastric, care ajunge deasupra ei. În tipul IV, în sacul herniar intră și alte organe, cum ar fi colonul, intestinul subțire sau epiploonul, stratul de grăsime care acoperă intestinele.

Proporțiile surprind puțin. Același ghid SAGES notează că peste 90% dintre herniile paraesofagiene sunt de tip III, iar tipul II pur este cel mai rar. Majoritatea herniilor paraesofagiene au, așadar, și o componentă de alunecare, ceea ce explică de ce unii pacienți au în același timp reflux și simptome mecanice. Când o parte importantă din stomac ajunge în torace, peste o treime în unele definiții și peste jumătate în altele, medicii vorbesc despre hernie paraesofagiană gigantă sau despre stomac intratoracic.

Simptomele care nu seamănă cu refluxul

Hernia paraesofagiană dă de obicei simptome de presiune și de obstrucție, iar arsurile sunt mai puțin frecvente decât s-ar crede. Senzația de plenitudine imediat după masă, apăsarea în piept, greața, eructațiile dificile și uneori greutatea la înghițire apar pentru că stomacul urcat comprimă esofagul și se îndoaie în jurul lui. Când o bucată mare de stomac stă în torace, ocupă loc plămânilor, iar unii pacienți ajung să se plângă mai mult de respirație decât de digestie.

Ghidul SAGES face o observație care mi se pare foarte omenească. Herniile paraesofagiene cu adevărat asimptomatice există, dar sunt rare, iar dacă pacientul e întrebat atent, de cele mai multe ori iese la iveală o senzație de plin după masă sau o respirație mai scurtă, puse până atunci pe seama vârstei. Mulți se adaptează fără să-și dea seama, mănâncă mai puțin și mai des, renunță la cină și consideră că așa e normal la 70 de ani.

Cele două forme, față în față

Hernia prin alunecare și hernia paraesofagiană diferă prin ce anume urcă în torace, prin simptomele dominante și prin tipul de risc. Tabelul de mai jos adună diferențele principale, pe baza clasificării și a recomandărilor din ghidul SAGES.

Criteriu Hernia prin alunecare (tip I) Hernia paraesofagiană (tip II, III, IV)
Ce urcă în torace Joncțiunea esofag-stomac și o porțiune mică din stomac Fundul gastric, uneori aproape tot stomacul sau alte organe
Cât de frecventă este Peste 95% din herniile hiatale Sub 5%, majoritatea de tip III
Simptome dominante Arsuri, regurgitații, tuse de noapte Plenitudine după masă, presiune în piept, greutate la înghițire, anemie
Riscul principal Esofagită, esofag Barrett Volvulus, încarcerare, ischemie gastrică
Primul pas în tratament Stil de viață și medicamente antiacide Evaluare chirurgicală
Când se operează Reflux documentat, necontrolat de tratament Formele cu simptome; cele fără simptome se discută individual

 

Tabelul simplifică, desigur. În practică apar și forme de graniță, iar o hernie prin alunecare foarte mare poate da, ocazional, simptome mecanice.

De ce contează diferența când vine vorba de complicații

Diferența dintre cele două tipuri contează în primul rând pentru că doar herniile în care fundul gastric a urcat deasupra diafragmei, adică cele paraesofagiene, pot produce obstrucția stomacului. Hernia prin alunecare poate strica viața cu reflux, însă rareori devine o urgență chirurgicală. Hernia paraesofagiană poate rămâne liniștită ani de zile și, într-o zi oarecare, se poate răsuci.

Volvulusul gastric și semnalele de urgență

Volvulusul gastric este răsucirea stomacului în jurul propriei axe, o complicație asociată cel mai des cu herniile paraesofagiene și diagnosticată mai ales la vârstnici. Răsucirea poate bloca trecerea alimentelor și, în formele severe, poate întrerupe circulația sângelui către peretele gastric, ceea ce duce la ischemie și, fără intervenție, la necroză sau perforație. Medicii descriu clasic triada lui Borchardt, adică durere intensă în capul pieptului, eforturi de vărsătură fără să iasă nimic și imposibilitatea de a introduce o sondă nazogastrică.

Pentru un pacient care știe că are hernie paraesofagiană, regula e simplă. Durerea bruscă în piept sau în capul pieptului, vărsăturile repetate ori încercările de a vomita fără rezultat, imposibilitatea de a înghiți chiar și apă, vărsăturile cu sânge sau scaunele negre înseamnă drum la urgențe, nu programare peste două săptămâni. Pentru că o durere în piept poate veni la fel de bine de la inimă, nimeni nu ar trebui să o pună automat pe seama stomacului.

Cât de mare este riscul în realitate

Riscul ca o hernie paraesofagiană fără simptome să devină o urgență este mai mic decât credeau chirurgii acum câteva decenii. Analiza publicată în 2002 în Annals of Surgery de Nicholas Stylopoulos, G. Scott Gazelle și David Rattner a estimat că probabilitatea anuală de a dezvolta simptome acute care să ceară o operație de urgență este de 1,1%. Aceeași analiză a arătat că mortalitatea operației de urgență fusese mult supraestimată în studiile mai vechi și se situa în jur de 5,4%, față de aproximativ 1,4% la intervenția laparoscopică programată.

Pe baza acestor cifre, modelul autorilor a ajuns la concluzia că urmărirea atentă era strategia mai bună pentru circa 83% dintre pacienții simulați, cei fără simptome sau cu simptome minime. Sincer, cifra m-a surprins prima dată când am citit studiul, pentru că decenii la rând regula fusese să operezi orice hernie paraesofagiană imediat ce o găseai. Ghidul SAGES estimează la rândul lui că riscul de a ajunge la o operație de urgență este probabil sub 2% pe an, în timp ce riscul ca o hernie asimptomatică să înceapă să dea simptome se apropie de 14% pe an.

Un risc de 1% pe an pare mic, dar se adună. La un om de 50 de ani, cu decenii înainte, calculul arată altfel decât la unul de 85 de ani cu inima obosită, iar de aici vine importanța pe care ghidurile o dau vârstei și bolilor asociate.

Anemia care nu pare să aibă legătură cu stomacul

O complicație mai discretă a herniilor mari este anemia prin lipsă de fier. Ghidul SAGES notează că ea poate apărea la până la 50% dintre pacienții cu hernie paraesofagiană, iar o parte din explicație ține de leziunile Cameron, mici eroziuni sau ulcerații ale mucoasei gastrice care apar acolo unde stomacul se freacă de marginea hiatusului la fiecare respirație. Sângerarea e lentă și nu se vede, așa că omul ajunge la medic pentru oboseală, paloare sau amețeli, iar hernia urcă pe lista suspecților abia mult mai târziu.

O trecere în revistă publicată de gastroenterologi italieni, care a analizat 140 de pacienți cu leziuni Cameron, a arătat că 69% dintre ei făcuseră deja cel puțin o endoscopie înainte ca leziunea să fie recunoscută. Mi se pare unul dintre cele mai frustrante scenarii din toată povestea. Luni întregi de fier luat pe gură, analize repetate, și o cauză care se vedea, de multe ori, chiar pe imagini mai vechi.

Cum se stabilește tipul herniei

Tipul herniei se stabilește prin investigații imagistice și endoscopice, pentru că simptomele celor două forme se suprapun destul de mult. Endoscopia digestivă superioară, adică examinarea esofagului și a stomacului cu un tub flexibil prevăzut cu o cameră, arată starea mucoasei, esofagita, eventualul esofag Barrett și dă o primă idee despre mărimea herniei. La o hernie paraesofagiană mare, dificultatea de a ajunge cu endoscopul până în duoden poate fi ea însăși un indiciu că stomacul s-a răsucit.

Tranzitul baritat eso-gastro-duodenal, o radiografie făcută în timp ce pacientul înghite o substanță de contrast, arată cel mai clar unde se află joncțiunea esofag-stomac față de diafragmă. Endoscopia privește din interior, iar tranzitul arată forma de ansamblu, motiv pentru care mulți chirurgi îl consideră examenul care tranșează diferența dintre tipul I și tipurile II sau III. Tomografia computerizată intră în joc mai ales în urgență, când se suspectează un volvulus sau o hernie complicată.

Manometria și pH-metria, înainte de orice operație antireflux

Manometria esofagiană măsoară presiunile și contracțiile din esofag și arată dacă acesta împinge alimentele cum trebuie. Monitorizarea pH-ului esofagian înregistrează, de obicei timp de 24 de ore, de câte ori și cât timp urcă acidul în esofag. La hernia prin alunecare, aceste teste confirmă obiectiv boala de reflux, iar ghidul SAGES cere ca refluxul anormal să fie dovedit, prin esofagită vizibilă la endoscopie sau prin măsurarea acidității, înainte să se discute operația.

Detaliul acesta spune mult despre logica tratamentului. O operație antireflux făcută la cineva ale cărui arsuri vin, de fapt, din altă parte îl lasă pe pacient cu riscurile intervenției și fără beneficiul ei.

Tratamentul urmează tipul herniei mai mult decât mărimea

Tratamentul herniei prin alunecare pornește aproape întotdeauna cu schimbări de stil de viață și medicamente, în timp ce hernia paraesofagiană care dă simptome ajunge, de regulă, la chirurg. Ghidul SAGES formulează diferența foarte limpede: repararea unei hernii de tip I în absența bolii de reflux nu este necesară, pe când herniile paraesofagiene simptomatice ar trebui operate, mai ales cele cu semne de obstrucție sau cu volvulus. Pentru herniile paraesofagiene descoperite întâmplător, fără niciun simptom, ghidul cere ca decizia să țină cont de vârstă și de bolile asociate.

Discuția despre momentul în care pastilele nu mai sunt suficiente este bine pusă într-un material recent de pe DC Medical despre hernia hiatala și situațiile în care chirurgia devine o opțiune. Ideea centrală de acolo e una cu care sunt de acord. Operația se decide din potrivirea dintre anatomie, simptome și investigații, nu dintr-o cifră în centimetri trecută pe un buletin.

Medicamentele țin aciditatea în frâu, anatomia rămâne aceeași

În hernia prin alunecare cu reflux, primul pas e aproape mereu conservator. Mesele mai mici, cina luată cu câteva ore înainte de culcare, ridicarea capătului patului, slăbitul la cei supraponderali și renunțarea la fumat reduc presiunea pe barieră și numărul episoadelor de reflux. Medicamentele de bază sunt inhibitorii pompei de protoni, pastile care scad producția de acid în stomac, prescrise de medic în doza și pe durata potrivite fiecărui caz.

Problema e că pastilele scad aciditatea fără să închidă hiatusul. Conținutul gastric urcă în continuare, doar că e mai puțin acid, așa că unii pacienți scapă de arsuri și rămân cu regurgitațiile sau cu tusea de noapte. La hernia paraesofagiană, medicamentele pot calma refluxul asociat, însă nu schimbă cu nimic riscul mecanic, și poate asta e cea mai practică diferență dintre cele două forme.

Ce presupune operația și ce nu poate promite

Operația pentru hernie hiatală urmează aceiași pași de bază indiferent de tip. Stomacul e readus în abdomen, sacul herniar e disecat și de obicei îndepărtat, pilierii diafragmei sunt apropiați cu fire de sutură, iar de cele mai multe ori se adaugă o fundoplicatură. Fundoplicatura este o manevră prin care partea de sus a stomacului se înfășoară în jurul capătului esofagului, complet în tehnica Nissen sau parțial în tehnica Toupet, ca să refacă bariera antireflux.

Ghidul SAGES consideră laparoscopia abordul preferat pentru majoritatea herniilor hiatale, cu mai puține complicații și spitalizare mai scurtă decât operația deschisă. Chirurgia robotică este o altă variantă minim invazivă, folosită mai ales în cazurile complexe sau în reintervenții. La București, Dr. Bogdan Smeu, medic primar în chirurgie generală, operează la Spitalul Monza cu tehnici laparoscopice și robotice, având acreditare pentru sistemul da Vinci Xi din 2022.

Părerea mea, după ce am trecut prin destule ghiduri și studii, e că robotul sau laparoscopul contează mai puțin decât experiența echipei cu acest tip de hernie și decât felul în care e ales pacientul. Un lucru se spune rar la consultație, deși ar trebui: herniile paraesofagiene mari recidivează des, cel puțin pe imagini. Echipa lui Brant Oelschlager, care a urmărit pacienții operați laparoscopic într-un studiu multicentric, a găsit la o urmărire mediană de 58 de luni o recidivă vizibilă radiologic la 57% dintre ei.

Vestea bună din aceeași cercetare este că simptomele au rămas ameliorate la majoritatea pacienților, iar doar 3% au avut nevoie de o nouă operație din cauza recidivei. O recidivă mică văzută la radiografie și o recidivă care te trimite înapoi în sala de operație sunt, așadar, lucruri foarte diferite. Bine e ca pacientul să audă asta înainte de intervenție, nu după.

Întrebări frecvente despre hernia prin alunecare și hernia paraesofagiană

Se poate transforma o hernie prin alunecare în una paraesofagiană?

Unele hernii paraesofagiene pornesc, foarte probabil, de la hernii hiatale mai mici, care se lărgesc în timp. Ghidul SAGES menționează această evoluție, alături de modificările coloanei, cum este cifoza, care schimbă spațiul din jurul hiatusului. Asta nu înseamnă că orice hernie mică va crește, dar e un motiv bun ca simptomele noi, mai ales senzația de presiune după masă, să fie spuse medicului.

Poate dispărea o hernie hiatală fără operație?

La adulți, defectul din diafragmă nu se închide, de regulă, de la sine. Simptomele se pot reduce mult prin slăbit, mese mai mici și tratament, iar o hernie mică prin alunecare poate rămâne fără importanță practică toată viața. Ce dispare, în cazurile fericite, este disconfortul, iar orificiul lărgit rămâne.

Contează kilogramele în plus?

Da, destul de mult. Ghidul SAGES descrie obezitatea drept un factor de risc independent pentru apariția herniei hiatale, iar la cei operați crește și riscul de recidivă. Slăbitul nu repară hernia, dar scade presiunea din abdomen care împinge stomacul în sus.

Este chirurgia robotică mai bună decât laparoscopia pentru hernie?

Datele publicate până acum nu au demonstrat o superioritate clară a uneia dintre cele două abordări minim invazive în repararea herniilor hiatale. Robotul oferă imagine tridimensională și instrumente articulate, utile în disecțiile adânci din torace sau în reintervenții, iar laparoscopia rămâne standardul verificat în timp. Alegerea ține de anatomia cazului și de experiența echipei.

Cum arată primele săptămâni după operație?

Ghidul SAGES notează că dificultatea la înghițire apare la până la jumătate dintre pacienți în perioada imediat următoare operației, motiv pentru care alimentația se reia treptat, de la lichide spre alimente moi. Tot ghidul menționează că mulți pacienți slăbesc între 4,5 și 7 kilograme în această etapă, ceea ce este considerat obișnuit. Ritmul revenirii la activitățile de zi cu zi diferă de la un pacient la altul și se stabilește cu chirurgul.

Ce înseamnă dacă pe buletin scrie doar hernie hiatală, fără alte precizări?

Înseamnă că raportul a constatat hernia, dar nu i-a descris tipul, lucru frecvent la endoscopiile făcute pentru alte motive. În cele mai multe cazuri e vorba de o hernie mică prin alunecare, fiind de departe forma cea mai comună. Dacă ai senzație de presiune după masă, anemie sau greutate la înghițire, întreabă medicul dacă un tranzit baritat ar clarifica forma herniei.

Tipul herniei, înaintea mărimii ei

Când afli că ai o hernie hiatală, întrebarea utilă este ce anume a urcat prin hiatus, iar câți centimetri are vine abia după. Dacă e vorba doar de joncțiunea esofag-stomac, discuția se poartă de obicei cu gastroenterologul, despre reflux, alimentație și pastile. Dacă a urcat fundul gastric, discuția se mută măcar o dată în cabinetul unui chirurg care operează frecvent astfel de hernii.

Mi-ar plăcea ca rândul de pe buletin să precizeze întotdeauna și tipul herniei. Până atunci, întrebarea rămâne a pacientului, iar răspunsul la ea schimbă destul de mult felul în care trăiește cu propriul stomac.

Ultimele stiri

Articole populare

- Advertisement -web design itexclusiv.ro
- Ai nevoie de transport aeroport in Anglia? Încearcă Airport Taxi London. Calitate la prețul corect.
- Companie specializata in tranzactionarea de Criptomonede si infrastructura blockchain.

Articole Aseamantoare