Timp de ani buni, viața mea părea să se desfășoare în umbră. Fiecare conversație, fiecare întâlnire, fiecare privire necunoscută îmi provoca un disconfort greu de explicat. Îmi bătea inima cu putere, mâinile îmi transpirau, iar gândurile se învârteau în mintea mea într-un haos greu de controlat. La vremea aceea nu știam că sufeream de anxietate socială și că ceea ce trăiam putea fi tratat.
Ce este anxietatea socială?
Este o tulburare care afectează modul în care o persoană percepe interacțiunile cu ceilalți. Nu este vorba doar despre timiditate sau emoții trecătoare înaintea unui discurs, ci despre o frică intensă, persistentă, de a fi judecat, criticat sau umilit în public. Această teamă poate deveni atât de puternică, încât ajunge să limiteze viața de zi cu zi: de la evitarea petrecerilor și interviurilor, până la incapacitatea de a vorbi la școală sau de a comanda la restaurant. În formele severe, poate chiar să împiedice o persoană să iasă din casă fără însoțitor sau să participe la activități banale, precum mersul la cumpărături.
Cum se manifestă în viața de zi cu zi?
În cazul meu, simptomele erau fizice și emoționale. Mă simțeam blocat în preajma oamenilor, evitam contactul vizual, îmi pregăteam răspunsurile în avans și mă temeam că voi spune ceva greșit. După orice interacțiune, îmi analizam comportamentul în detaliu și îmi reproșam fiecare cuvânt. Îmi era teamă că ceilalți mă vor judeca, chiar și în cele mai simple situații, precum o discuție cu un vecin sau plata la casă.
Ce m-a ajutat să schimb lucrurile?
primul pas a fost conștientizarea. Am început să citesc despre anxietatea socială și am regăsit în descrieri exact ceea ce simțeam. Am avut apoi curajul să cer ajutor. Terapia cognitiv-comportamentală a fost esențială: m-a ajutat să identific gândurile negative automate, să le pun sub semnul întrebării și să le înlocuiesc cu gânduri mai realiste.
Un alt pas important a fost expunerea treptată. La început, simplul gând de a merge singur într-un loc aglomerat îmi provoca neliniște. Am început cu pași mici: o plimbare scurtă în jurul blocului, o vizită la magazin, un salut schimbat cu un coleg de serviciu. Cu timpul, încrederea mea a crescut și situațiile care înainte mă paralizau au devenit mai ușor de gestionat.
Pe lângă terapie, am descoperit cât de important este sprijinul din partea celor apropiați. Să ai pe cineva care te ascultă fără să te judece, care te încurajează și îți validează eforturile face ca drumul spre vindecare să fie mai puțin singuratic. Grupurile de suport și poveștile altor persoane cu anxietate socială m-au ajutat să înțeleg că nu sunt singur în această luptă.
De ce este important să vorbim despre asta?
Pentru că mulți oameni trăiesc în tăcere cu această tulburare. Se izolează, se simt „defecți” sau „nepotriviți” și cred că frica lor este o parte fixă din personalitate. Realitatea este că anxietatea socială este o problemă tratabilă. Cu sprijin adecvat, oricine poate învăța să își gestioneze teama și să își recâștige viața socială.
Astăzi, nu mai evit interacțiunile. Am învățat că frica se diminuează atunci când o confrunți și că fiecare pas, oricât de mic, contează.
