Jocuri de echipa

Mircea Albulescu ii sfatuieste pe cei care urca sub reflectoare sa fie foarte deschisi, pentru ca, intr-o zi, exercitiile le vor folosi, indiferent daca vor deveni sau nu actori. „In acest afis s-a strecurat un «fals». Zice aicea: «Lectia» un spectacol de si cu Mircea Albulescu. Nu e adevarat. In aceasta seara, cei care se vor da in spectacol sunteti dumneavoastra”, spune Albulescu, amical-amenintator.

photo credit: oaspetele_de_piatra

Profesorul nu este singur impotriva tuturor, fiind ajutat de trei asistenti, fostii sai studenti: Alexandru Jitea (Teatrul Nottara din Bucuresti), Dan Tudor (actor si regizor al Teatrului National din Bucuresti) si Eduard Adam (tot de la TNB). Primul care vine la „catedra” este Alex Jitea. El ii pune pe cei zece voluntari sa execute un exercitiu care se face in primul semestru din Anul I la „Actorie” (Nu la «Arta Actorului», pentru ca arta nu se invata. Meseria, da! Arta, ba!”, puncteaza Albulescu).

„Va miscati la semnalul meu, prin acest spatiu, mentinand distante mari intre voi, ca sa nu cadeti si sa nu va loviti. Apoi, alegeti in gand doi parteneri cu care sa faceti un triunghi echilateral imaginar. Miscati-va foarte incet, pentru ca de voi depind alte triunghiuri. Si le puteti strica oricand”, le cere Alex Jitea. Indicatiile lui primesc replica mai multor chicoteli deconcertate.

Continuare aiciS-ar putea sa iti mai placa:

• Florin Piersic
• Radu Beligan – pentru Guinness Book
• Serban Ionescu – Despre schimbarea scenariului vietii

Dragoste la prima lectura – Jules Verne

- Celebritatea dvs. se datoreaza studiului si cartilor dedicate fenomenului OZN. In calitate de absolvent de filologie, cum s-a produs saltul de la literatura la farfurii zburatoare? Ati fost pasionat, cumva, de SF?

- Da, foarte pasionat, iar patima aceasta pentru literatura stiintifico-fantastica i-o datorez lui Jules Verne, pe care l-am citit in copilarie si adolescenta si de ale carui romane m-am indragostit iremediabil. A fost o dragoste la prima lectura, dar o dragoste durabila.

photo credit: x-ray delta one

De altfel, nici in facultate nu m-am indepartat de iubirea mea dintai in materie de literatura. Chiar si licenta mi-am dat-o pe un subiect de SF, desi atunci, in 1954, literatura stiintifico-fantastica nu era prea populara. Daca-mi aduc bine aminte, din comisia in fata careia m-am prezentat faceau parte Zoe Dumitrescu Busulenga si Ovid S. Crohmalniceanu, acesta din urma fiind un consumator de literatura SF si chiar si un autor talentat de gen: a scris cateva povestiri foarte interesante. Asadar, am avut noroc sa gasesc niste persoane cu mintea deschisa.

Continuare aiciS-ar putea sa iti mai placa:

• Interviu cu Razvan Tupa – Literatura ca un hobby
• Ceaiul, o alta perspectiva
• Adrian Teasca – actorul magician

Vioara de lemn

- Stiu despre tine doua lucruri: ca ai fost membru in trupa de pantomima a lui Dan Puric, si ca ai crescut sub aripa unui tata regizor de teatru. Cum de-ai ajuns in cele din urma magician?

photo credit: taylor l

- Parintii mei s-au despartit cand eu eram mic. Am ramas alaturi de tata, care era regizor de teatru si televiziune, si am crescut in mediul artistic. El mi-a fost si mama, si tata. A fost un parinte ocrotitor si foarte atent la orice manifestare a vreunui talent artistic in ceea ce ma privea. Tin minte ca nici nu intrasem la scoala si treceam intr-o zi amandoi prin fata magazinului Muzica, de pe Calea Victoriei. In vitrina era o vioara, pe care eu i-am aratat-o tatei, dar fara sa i-o cer. Cum am ajuns acasa, mi-a mesterit o vioara pitica, pe dimensiunile mele. Vazandu-ma ca ma joc toata ziua cu ea, si-a spus ca acesta trebuie sa fie un semn, asa ca m-a inscris la scoala de muzica. Din pacate, semnul tatei n-a fost prea bun. Eu si vioara nu ne-am inteles deloc, dar m-am chinuit si am studiat-o opt ani.

Continuare aiciS-ar putea sa iti mai placa:

• Serban Ionescu – Despre schimbarea scenariului vietii
• Ozana Oancea – bucurie in rolul Feliciei
• Alina Emilia Dorobantu – 54 de premii la muzica populara

“Caram rolele de film la cinemateca sa pot intra gratis.”
Catalin Stefanescu realizeaza si modereaza la TVR, de aproape un deceniu, o emisiune culturala. Nu vrea ca show-ul pe care-l face sa fie un promotor al culturii romanesti, ci sa deschida gustul pentru ea.

Noi spunem ca facem o emisiune de „cultura publica”, adica o emisiune care sa-i indemne pe cei care ne urmaresc sa fie atenti la oamenii pe care noi ii invitam. (…)

photo credit: Maurits Burgers

Formatul de astazi al emisiunii nu este acelasi pe care l-a avut initial. „Am inceput cu unul de reportaje, de filmulete, despre oameni din tara asta care fac tot felul de lucruri. Erau tipi care aveau o preocupare, nu trebuia sa o finalizeze. Ba, chiar, cu cat mai nonlucrativa, cu atat mai bine. La inceput, ne interesa ironia. Pe urma ne-am dat seama ca toata doza de credibilitate pe care vrem s-o castigam nu o s-o avem cu aceasta ironie, asa ca am lasat-o deoparte si ne-am apucat de lucruri mai serioase”, spune Catalin Stefanescu.

Cititi continuarea aici.S-ar putea sa iti mai placa:

• Interviu cu Razvan Tupa – Literatura ca un hobby
• Ion Hobana – despre fenomenul OZN
• Lume Buna la Radio Lynx – Pasiune. Arta. Viata.

Dupa experientele cenaclurilor literare care au marcat ultimii 15 ani (Cartarescu, Ianus, Mincu), dupa experimentele de lectura din metrou sau biserica din 2001 de la Biblioteca de poezie, Razvan Tupa, unul din putinii autori pentru care publicul inseamna mai mult decat o entitate de cumparatori s-a lansat intr-un proiect de anvergura, prin care poetica relationala devine un eveniment cotidian de interactiune.

photo credit: jennifertomaloff

De ce Poeticile Cotidianului, de unde denumirea asta?

Am vrut un eveniment care sa se repete la un interval regulat, saptamanal. Paul Radu de la Club A a dorit un astfel de eveniment si-am acceptat. Mi-au spus ca pot face orice, iar eu am vrut sa existe initial si trupe rock in program, sa scapam de formatul poezie-muzica folk.

Ce urmareau PC?

Sa ofere o alternativa la varianta de lectura pur si simplu. Eram satul de cenacluri in care se comentau lucrurile scrise si trebuia sa venim cu ceva care sa puna poezia in alta lumina si sa trecem la un tip de discurs performativ. Adica nu sa agate publicul, publicul ar fi venit oricum daca tu aveai un eveniment care sa functioneze regulat.

Cititi in continuare aiciS-ar putea sa iti mai placa:

• Catalin Stefanescu – un Garantat 100%
• Ion Hobana – despre fenomenul OZN
• Mircea Albulescu si experimentul sau

Pe de o parte, reprezinta un stil de viata, pe de alta parte reprezinta un proces social de invatare, plantare si utilizare a ceaiului. Numai din intelegerea acestei culturi poate pleca o intelegere definitiva a culturii si ritualurilor ceaiului. In China si, in general, in Asia, ceaiul implica in mod frecvent filosofia antica, de care ne vom ocupa cate putin in momentul de fata.

photo credit: otolithe (olivier roux)

ORIGINILE CONCEPTULUI FILOSOFIC

In China, ceaiul a fost introdus pentru prima data ca leac, ca medicament, iar apoi ca material nou pentru prepararea bauturilor. Mai tarziu, ceaiul a patruns in familiile regale si manastirile budiste. Atunci cand el a patruns si in familiile obisnuite chineze, el a devenit o partea integranta a filosofiei Daoiste, in momentul in care si-a facut intrarea la curtea familiilor regale, acestea l-au asimilat cu Confucianismul, iar atunci cand si calugarii budisti l-au adoptat, Budismul circula fara probleme in noua licoare. Asa ca, pentru chinezi, ceaiul nu este doar ceai, ci o combinatie intre budism, confucianism si daoism.

Continuarea articolului aiciS-ar putea sa iti mai placa:

• Interviu cu Razvan Tupa – Literatura ca un hobby
• Mircea Albulescu si experimentul sau
• Ion Hobana – despre fenomenul OZN

R: Sunteti unul dintre cei mai iubiti actori din Romania, ati jucat in mai bine de 80 de filme. Cum duce omul Dinica greutatea carierei fabuloase a artistului Dinica?

Gheorghe Dinica: Pai ce sa fac? Asta este misiunea mea – sa o duc si sa fac tot ce pot mai bine. Asta este obligatia mea fata de frumoasa meserie pe care mi-am ales-o si fata de spectatorii care mi-au dat toata dragostea si increderea lor. Dar sa stiti ca pentru mine nu este nicio greutate pentru ca tot ce am facut de-a lungul vietii am facut din dragoste pentru profesie si pentru oameni. Si acum, cand vad ca oamenii ma apreciaza, ma simt rasplatit din plin.

photo credit: Kansas Poetry (Patrick)

R: V-ati nascut de Craciun, o zi minunata in calendarul oricarui crestin. Povestiti-ne cum petreceati, copil fiind, aceasta zi in familie.

Gheorghe Dinică: In cartierul in care am venit pe lume (Giulesti, Bucuresti – n.a.), Craciunul era o sarbatoare. Ne strangeam cu totii in jurul mesei, mancam sarmale, iar noi, copiii, primeam cate un dar. Imi amintesc cu placere de Craciunul copilariei mele.

R: Cum traiti acum Craciunul, in familia Dinica?

Gheorghe Dinica: De Craciun este ziua mea de nastere si o sarbatoresc intotdeauna. Ne strangem cu prietenii, cu toti cei apropiati si respectam traditiile, ca orice crestin. Nu lipsesc friptura de porc si un pahar de vin rosu.

Cititi continuarea aiciS-ar putea sa iti mai placa:

• Radu Gheorghe – “Sunt actor din placere, nu din greseala”
• Dragos Bucur – schimbarea atunci cand ai o familie
• Laura Belecciu – Despre cat de superba poate sa fie viata in Romania

“Viaţa omului e până la urmă doar o problemă de supravieţuire (şi de reproducere), astfel că în mod firesc, toate gândurile şi acţiunile omului sunt bazate pe necesităţile şi pornirile sale instinctuale. Fiind naturale. ele nu sunt nici bune, nici rele.

Gândurile şi acţiunile devin însă „bune” sau „rele” când le comparăm cu anumite repere culturale numite legi morale, apărute ca o condiţie esenţială pentru a se putea trăi în comun cu alţi semeni, într-o anumită societate. În acest scop orice individ e obligat să respecte nişte reguli de convieţuire. Acestea stabilesc ce e „binele” şi ce e „răul” – noţiuni legate de viaţa socială, de relaţiile cu cei din jur.

Morala este activitatea mintală care se ocupă de categorisirea celorlalte activităţi omeneşti în „bune” sau „rele”. Legile moralei reprezintă reguli de purtare individuală care consfinţesc experienţa colectivă tradiţională despre comportarea ce a asigurat succesul şi dezvoltarea grupului, adică supravieţuirea colectivităţii respective. Întrucât soluţiile de supravieţuire corespunzătoare mediului geografic etc. au fost foarte diferite, fiecare societate stabileşte ce e răul şi ce e binele în cadrul ei. Legile moralei oficiale sunt diferite la diverse societăţi (civilizaţii) şi au evoluat de-a lungul timpului împreună cu condiţiile de trai şi moravurile societăţilor respective. De exemplu, legile moralei nu sunt aceleaşi în regimul comunist şi în cel capitalist (deşi oamenii sunt aceiaşi).

Există câteva legi morale cu valabilitate universală: să nu ucizi etc.; dar ele sunt puţine. Majoritatea regulilor nu sunt valabile oriunde pe glob. Pentru utilizarea curentă, legile moralei au fost prezentate practic  sub forma legilor religioase (vezi cele 10 porunci biblice), sau a legislaţiei juridice.

Principiul de bază al moralei este cel al binelui şi răului – restul valorilor morale, sau virtuţile, decurg din acesta. „Binele” înseamnă aplicarea în practică a regulii: fă-i altuia ce ţi-ar place să-ţi facă el ţie (sau: ce îţi faci şi ţie). Sau a regulii inverse: ce ţie nu-ţi place, altuia nu face.

Aristotel zicea că singurul rău pe lumea asta ar fi excesele: prea mult sau prea puţin – din orice lucru, acţiune, gând, sau caracteristică: mâncare, plăcere, foame, cald, avere etc.

Calificarea gândurilor şi faptelor drept bune sau rele se aplică fiecărui om, atât în privinţa vieţii sale personale, considerată izolată, cât şi a celei trăite în grup, legată de relaţiile sale interpersonale.

Valorile morale (sau virtuţile) reprezintă aplicarea la orice fel de acţiune omenească a regulii „binelui” (a acţiunii corecte, corespunzătoare intereselor colective), respectiv de respingerea şi condamnarea „răului”.

Opusul virtuţii este viciul. Viciul, sau „răul”, sau păcatul, este acţiunea egoistă, cu ignorarea necesităţilor celorlalţi membri ai grupului, reprezintă supunerea individului faţă de instincte şi acţionarea în consecinţă, respingând raţiunea şi altruismul. „Răul” nu e ceva absolut, produs de vreun diavol, ci pur şi simplu e prezent în noi permanent. N-avem ce face, trebuie să trăim cu el, să-l acceptăm şi să ne împăcăm cu el.

Cum se poate lupta cu „răul” din noi?

În primul rând prin constatarea şi acceptarea existenţei sale.

Apoi, prin spălarea minţii. În fond, noi am inventat în mintea noastră clişeele (noţiunile) binelui şi răului, ele nu există în realitate: Natura, lumea, sunt neutre, indiferente. Sarcina e ca noi să ne adaptăm realităţii lumii, nu să dorim sau să impunem schimbarea lumii, pentru a o face să corespundă unor închipuiri ale minţii noastre. 

Mentalitatea (sau atitudinea) este maniera în care individul gândeşte pentru a-şi rezolva toate problemele legate de viaţă şi de relaţiile sale cu societatea şi cu mediul natural. Mentalitatea este determinată atât de moştenirea genetică, cât şi de educaţia individului. Ea poate fi: optimistă sau pesimistă, activă sau pasivă, constructivă sau distructivă, afirmativă sau defensivă, prietenoasă sau duşmănoasă şamd.

Moralitatea este mentalitatea care respectă legile morale.

Caracterul unui om este caracteristica ce arată modul în care individul rezolvă problemele vieţii şi se manifestă în relaţiile cu el însuşi, cu semenii şi cu Natura.

Conform DEX: CARACTÉR, caractere, s.n. 1. Ansamblul însuşirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile şi în acţiunile sale. ♦ Personalitate morală fermă. ♦ Însuşire morală care se manifestă prin perseverentă, voinţă fermă şi corectitudine. Om de caracter.

Deci caracterul nu este reprezentat de vorbe, scrise sau vorbite, ci de idei ferme şi corecte şi de faptele prin care ideile prind viaţă. Caracterul poate fi bun sau rău, infect sau ireproşabil. Cum se decide încadrarea unui om la caractere tari sau la caractere de evitat? Pentru asta se folosesc două criterii:

1. faptele lui;

2. corespondenţa faptelor sale cu interesul general.

Fără luarea în consideraţie a ambelor condiţii – aprecierea e incompletă şi inexactă.

Caracterul bun este capacitatea de a face fapte bune, adică altruiste, de a respecta în purtarea sa valorile morale considerate „corecte” de grupul din care face parte. De exemplu noi considerăm că hoţia este ceva reprobabil, dar numeroase societăţi (triburi) din Africa o consideră virtute; la fel gândesc şi unii minoritari de la noi.

Caracterul rău este însuşirea omului de a fi egoist şi a nu respecta valorile morale „bune”, de a se gândi numai la satisfacerea nevoilor şi instinctelor sale personale, neluând în consideraţie şi interesul colectiv.

Din punctul de vedere al moralei, caracterul este trăsătura esenţială a individului, de la care decurg majoritatea celorlalte carateristici ale purtării.

În general faptele (acţiunile) conforme cu valorile morale sunt nenaturale, deoarece contravin pornirilor instinctuale, şi rezultă numai ca urmare a unei constrângeri impusă de grup. Omul nu făptuieşte acţiunile morale bune în mod instinctiv, ci numai în urma unei gândiri din care rezultă avantajul acestei alegeri. Pentru a ajunge să raţioneze astfel, individul trebuie însă educat „bine” (educaţie morală) – în sensul constatărilor de mai sus.

În fond, toată „morala” reprezintă rezultatul unei transformări a individului uman (a animalului nou născut) datorată învăţăturii. Aproape că putem zice: „învăţătura este morala – şi invers”. Deci, moralitatea unui individ este strâns legată de cantitatea de învăţătură (în realitate – de educaţie) pe care a însuşit-o (însă e nevoie ca educaţia să fie corectă!). Fiind contrară instinctelor, orice fel de învăţătură: matematica, gramatica etc. va fi respinsă în mod natural de copii şi trebuie făcută prin constrângere (la adulţi apare însă interesul pentru învăţătură, căci ei sunt în stare să constate că le uşurează viaţă).

Atât răul cât şi binele sunt molipsitoare, numai că binele se răspândeşte cu viteză mult mai mică.

Prin educaţie se poate modifica atât mentalitatea cât şi caracterul individului. Educaţia morală înseamnă formarea unui caracter bun. Această educaţie „bună” se poate face:

- în diverse locuri: în familie, în şcoală, în societate, în armată, în instituţii de reeducare (închisori, lagăre etc.);

- în multe feluri: prin învăţare, constrângere etc.;

- în orice împrejurare: la joacă, la lucru, în şcoală, într-o călătorie şamd.

Există însă şi educaţie „rea”. Aceasta înseamnă cel mai adesea fie lipsa oricărei educaţii, fie o educaţie bazată pe alte principii morale decât cele pe care le considerăm noi că sunt „bune”.

Din cauză că purtarea „rea” ţine de corp (instincte), practic nu se poate face educaţie morală fără a implica şi corpul, doar pe calea minţii. De aici rezultă necesitatea educaţiei fizice formatoare de caracter.

Individul care respectă valorile morale datorită raţionamentului are o purtare etică şi contribuie astfel la bunul mers al grupului (comunităţii, naţiunii) sale.

Există şi posibilitatea ca după o perioadă îndelungată de purtare etică, unii indivizi să se transforme interior, ajungând să-şi controleze (sau atrofieze) instinctele. În acest caz ei vor respecta valorile morale în mod instinctiv, fără să se mai gândească, iar purtarea lor se numeşte morală. Foarte puţini indivizi ajung însă la o purtare morală.

Scopul întregii străduinţe în vederea civilizării oamenilor este dispariţia purtărilor imorale, adică dispariţia Ego-centrismului, neutralizarea Eu-lui. Dificultatea comportării morale constă în respectarea intereselor general, ale celorlalţi (conform raţiunii), înaintea celor personale (cum cer instinctele). Drumul spre desăvârşire este marcat de îndemnul “gândeşte şi munceşte (cu cap)”, prin care individul ajunge să se antreneze mereu, să-şi autocontroleze instinctele şi perfecţioneze trăsăturile corporale, mintale şi spirituale, fără încetare, până devin „corecte”.

Lipsa moralităţii şi degenerarea biologică sunt două boli mortale de care omenirea civilizată suferă cu ne-simţire (aceasta fiind poate a treia boală). Criza lumii actuale este o criză morală (însă nu spirituală sau religioasă). Să nu mai pierdem timpul căutând alte explicaţii savante, ci să înţelegem, să acceptăm şi să participăm la această realitate, care ne face pe fiecare în acelaş timp nu doar părtaş şi făptaş la acţiunea speciei umane, ci şi victimă a acţiunilor celorlalţi.”

Daca doriti sa aflati mai multe lucruri interesante intrati pe http://www.derlogea.ro/

S-ar putea sa iti mai placa:

• Educatia in aer liber!
• Serban Derlogea ne invata cum sa traim Arta Pacii – Aikido
• Pulbere sfanta!

“Capacitatea si dorinta de a ingadui celor la care tii sa fie ceea ce aleg, fara a insista ca ei sa te multumeasca”.(Wayne Dyer)

photo credit: giuliaSphotography

Continuarea o gasiti aici:

http://www.empower.ro/inteligenta-emotionala/iubeste-te-pe-tine-insuti/S-ar putea sa iti mai placa:

• Iubeste tot ce misca…
• Gaseste-te pe tine, cel unic si special!
• Relatiile dintre oameni!

Aseara, cu ocazia intalnirii whichway care a fost una de care am ramas placut impresionat, mi-am adus aminte de romanul minunat numit.. Dan Puric…

Cautand pe net unele informatii despre mari romani, am dat de aceasta filmare. Cu toate ca este cam lunga, mie unul mi s-a parut pe cat de lunga, pe atat de interesanta:)

Tot ce pot sa va mai urez acum este… vizionare placuta.