ONG-urile si institutiile se mai pot inscrie la Gala Premiilor Participarii Publice pana la data de 10 octombrie. Gala va avea loc pe 10 noiembrie 2011.
CeRe – Centrul de Resurse pentru participare publica lanseaza o noua invitatie cetatenilor, ONG-urilor si institutiilor de a-si inscrie proiectul la cea de-a treia editie a Galei Premiilor Participarii Publice (G3P). Termenul final pentru inscrierea povestilor de succes in zona de advocacy si participare publica este 10 octombrie, urmand ca festivitatea de premiere sa se desfasoare pe data de 10 noiembrie 2011.
„G3P este o initiativa unica, prin faptul ca scoate in fata oameni care au reusit sa influenteze o decizie publica si sa determine astfel o schimbare importanta pentru comunitatea lor. Cele 10 povesti pe care le premiem in fiecare an vorbesc despre cetateni care n-au uitat ca au dreptul de a merge pana in panzele albe atunci cand o decizie publica nu este aproape de oameni. Totodata, povestile castigatoare la gala sunt repere pentru un exercitiu democratic real, prin care atat ONG-urile cat si institutiile publice contribuie la cresterea gradului de participare publica in Romania” a declarat Oana Preda, Director CeRe.
Modalitatea de inscriere este foarte simpla: consultati Ghidul G3P, completati formularul de inscriere si expediati-l pe adresa depozite@ce-re.ro. Descarcati Ghidul de AICI si Formularul de AICI . Daca doriti sa aflati mai multe detalii despre povestile castigatoare de anul trecut, accesati aceasta pagina.
Conform studiului „Exista participare publica in Romania?” elaborat de CeRe in 2007, exista o neincredere reciproca in legatura cu demersurile ce presupun participare publica, indiferent de cine le initiaza, ONG-uri sau autoritati publice. Cel mai adesea, subiectul disputelor dintre cetateni/ONG-uri si autoritati este lipsa de transparenta decizionala: cetatenii nu sunt consultati in decizii publice care ii privesc, in vreme ce institutiile publice acuza insuficienta resurselor umane din sistem sau constrangerile birocratice.
Gala Premiilor Participarii Publice demonstreaza ca cele de mai sus sunt bariere ce pot fi depasite daca autoritatile publice si sectorul neguvernamental lucreaza impreuna in luarea unor decizii in interesul intregii societati.
S-ar putea sa iti mai placa:
- Organizatiile rasplatite pentru curaj la Gala Premiilor Participarii Publice
- Au inceput inscrierile pentru editia a IVa a Galei Premiilor Participarii Publice
- Gala Premiilor Participarii Publice cauta premianti in randul tinerilor!
This post was submitted by Silvia Boeriu.



Se incarca...





Ultimele comentarii