Festivalurile sezonului estival stau sub semnul recitalurilor de poezie medievala, dansurilor, artelor plastice, productiilor cinematografice, muzicii si activitatilor cu specific montan. Lume Buna va prezinta principalele evenimente culturale ale acestei veri.
Concentrat asupra crearii unor punti de comunicare intre trecut si prezent, cel mai mare festival medieval din tara noastra revine in acest an la Sighisoara. Cu o traditie ce dateaza de aproape doua decenii, evenimentul va aduce in atentia publicului, intre 27 si 31 iulie, noua ordine de grupari cavaleresti, opt formatiuni de muzica medievala, 11 trupe de teatru si animatie, alaturi de sase conferentiari.
Programat pentru intervalul temporal 3-7 august, Padina Fest continua atmosfera estivala cu muzica, filme, drumetii, rapel, probe de echibilibru si activitati de ecologizare la nivelul platourilor din impunatorii Munti Bucegi, concepute in scopul conservarii patrimoniului natural.
Influentele medievale vor fi prezente si in sudul Transilvaniei, odata cu desfasurarea celei de-a sasea editii a Festivalului ARTmania din perioada 8-14 august. Intr-un decor marcat de expozitii si manifestari destinate artelor frumoase, scena evenimentului din Sibiu va gazdui trupe de tipul Lacuna Coil, Republica sau Lacrimas Profundere.
Aceeasi perioada atrage dupa sine cea de-a opta editie a Festivalului International de Film Independent Anonimul , deschis de castigatorul trofeului Palme d’Or de anul acesta, The Tree of Life. Competitia cinefila desfasurata la Sfantu-Gheorghe inscrie sapte lungmetraje in lupta pentru marele premiu al evenimentului, acordat pe seama voturilor exprimate de publicul participant.
Organizat pentru prima data in 2006, Festivalul de Teatru Tanar Ideo Ideis continua si anul acesta in Alexandria. Evenimentul programat in perioada 9-18 august se adreseaza trupelor de teatru de amatori din tara, prin participarea la spectacole si ateliere, vizionarea filmelor si a pieselor de teatru sustinute de actori profesionisti.
Prima luna de toamna vine in intampinarea publicului amator de activitati culturale si diversitate cu Festivalul Plai, distins in urma cu trei ani de Presedintele Parlementului European, Hans-Gert Pottering, cu titlul “Cel mai bun proiect multicultural din Romania”. Evenimentul desfasurat la Muzeul Satului Banatean din Timisoara intre 16-18 septembrie depaseste spatiul muzical, oferind si dezvoltand activitati de invatare de tipul Aleii Etniilor sau celei Culturale.
Printre proiectele muzicale care si-au anuntat participarea la cele trei zile de festival se numara The Idan Raichel Project, Beefólk, Tündérground, Susana Baca, Warsaw Village Band si Forbidden City Chamber Orchestra.



Se incarca...





Ultimele comentarii