Absolventii Young Professional Academy II vor sa daruiesca un zambet copiilor bolnavi de cancer de la spitalul Marie Curie din Bucuresti. Pe 16 iulie 2011, absolventii vor merge la spital pentru a le duce copiilor ceea ce au nevoie si o mica parte din ceea ce isi doresc, le vor spune povesti, se vor juca cu ei si vor incerca astfel sa le aduca un mic zambet.
Scopul absolventilor YPA este sa le transmita putina energie pozitiva si voie buna atat copiilor bolnavi, cat si parintilor, si sa-i distreze pentru cateva ore cu clovni, baloane colorate, face-painting, povesti si bineinteles cadouri si obiecte de stricta necesitate. Tinerii au creat acest proiect cu scopul de a aduce cateva momente de bucurie in viata unor copii incercati de soarta.
Absolventii YPA II sunt o echipa de tineri entuziasti si cu initiativa, echipa formata cu ocazia celei de-a doua editii a proiectului Young Professionals Academy, proiect realizat si sustinut de organizatia Young Professionals Club.Young Profesionals Academy se afla la a doua editie si este un program prin care se urmarește dezvoltarea abilitaților soft ale participanților și utilizarea acestora in implementarea unor proiecte cu impact pozitiv in societate. In același timp, YPA reprezinta o rampa de lansare a tinerilor spre o cariera de succes.
Acest program este realizat de organizatia non-guvernamentala Young Professionals Club, infiintata in 2008, pentru a raspunde nevoilor de dezvoltare profesionala si personala ale membrilor sai. In ultimii ani, organizatia si-a orientat atentia spre proiecte de antreprenoriat social, ce au ca scop sa lase o amprenta pozitiva nu numai asupra membrilor, ci si asupra societatii, prin implicarea in activitati indraznete si de impact. De-a lungul intalnirilor si trainingurilor desfasurate pe parcursul a 2 saptamani, intre participantii la training s-au legat puternice relatii de prietenie, care le-au dat impulsul si increderea ca impreuna vor reusi sa realizeze proiectul pe care si-l doresc, care sa aiba un impact pozitiv considerabil asupra societatii si in final sa contribuie la o lume mai buna.
S-ar putea sa iti mai placa:
- Lansare proiect Pro Kids Academy, Young Professionals Club
- Prima competitie de fotbal mixt amator
- Start la inscrieri Young Professionals Academy- editia IV
This post was submitted by Petrea Cristina.



Se incarca...





Ultimele comentarii