Luminita Cioaba nu este doar fiica regelui Cioaba. Este o regizoare de etnie roma, care scrie, in premiera mondiala, istoria romilor. Nu face parada si nu i se pare injositor termenul „tigan”. Pioniera desavarsita, ea a refuzat casatoria in adolescenta, pentru a „fi soarece de biblioteca”, dupa cum recunoaște, iar azi a prezentat la Festivalul Internațional de Film Transilvania, in cadrul Zilei Diversitatii, filmul „Lacrimi de rom”, documentar despre deportarea si supravietuirea romilor Holocaustului din Transnistria despre care a vorbit, in exclusivitate pentru Lume Buna!
Andra-Daria Szasz: Vroiam sa va felicit pentru munca de pionierat pe care o depuneti pentru salvarea istoriei romilor sau pentru descoperirea ei. Care a fost motivul pentru care ati decis sa aduceti lucrul asta in atentia publicului?
Luminita Cioaba: Merci mult. Trebuie sa stii ca eu, copilaria mea mi-am petrecut-o in cort, nu intr-o casa si acolo seara oamenii, batranii incepeau si povesteau diferite intamplari si povesteau despre Bug, despre Transnistria. Si mie imi placea foarte mult sa ascult, pentru ca pe vremea aceea nu aveam carti nici televizor. Oamenii nostri, batranii, povesteau acolo si plangeau. Lacrimile acelea… Mai tarziu m-a induiosat foarte mult ca nu se stie nimic despre asta, desi am cautat in biblioteci, pentru ca eu am fost un „soarece de biblioteca” (rade). Am cautat ceva despre aceasta deportare a romilor, despre ce au patit ei acolo, dar nu am gasit. Si, mai tarziu, can am inceput sa citesc cartile lui Viorel Achim, am vazut cu exactitate numarul victimelor cu referire la romi si am zis, foarte simplu: Nu este adevarat!, pentru ca suntem in 2011 si oamenii acestia, multi dintre ei nu au inca acte de identitate nici certificate de nastere, ori acum 60 si ceva de ani – din 1942 – 1943, -44 – 45 ei nu apareau deloc, de abia in 1950 au inceput sa li se faca acte de identitate si buletine si certificate. Pe un certificat se faceau cate 1.000 de certificate, daca nu mai multe. Si este recunoscut ca in anii 1940 s-a facut recensamantul populatiei in Romania si acolo sunt 350.000 de romi. Si ordinul (lui Ion Antonescu –n.r.) a fost sa-i deporteze pe toti, iar atunci, au fost deportati si foarte multi romani care erau mai negri la fata. Au fost luati din greseala si dusi pe front. Apoi un alt fapt a fost ca Romania a fost unicat in istoria celui de-al doilea Razboi Mondial. Asta poti s-o verifici, adica, ostasii lupta in armata romana si tu le iei familia si le-o deportezi. Am marturii unde, la un moment dat, un puscas din armata romana, in Odessa s-au intersectat cu un convoi care venea din Romania si el a vazut familia lui, nevasta lui, copiii lui si a zis ce se intampla? Imediat s-a dus la ei si a venit si ofiterul si l-a luat de guler – zice – Ce faci, ii cunosti? El a spus ca da, ca e nevasta lui, copiii. Ce faceti cu ei, unde-i duceti? Si el a zis: Vrei sa mergi cu ei sau du-te inapoi in pluton. El a zis Nu, raman cu ei. Atunci, celalalt i-a spus: Da-ti haina jos si mergi cu ei! Si a fost si el deportat. Si faptul ca nimeni, niciodata, nu-i apara si pe ei. Intotdeauna se spun lucruri ata de ingrozitoare despre ei si nimeni nu cauta sa afle un adevar, sa caute sa cunoasca ce stil de viata au oamenii astia, ce se ascunde in sufletul lor? Si m-a uimit intotdeauna faptul ca nimeni nu a vrut sa intre in contact cu ei, tot timpul au fost marginalizati si continua sa fie marginalizati. Faptul ca acum sunt la TIFF, aici la festival, ma bucura foarte mult, pentru ca am putut sa prezint acest film si in Romania. El este foarte cunoscut dincolo.
A.-D. S. Cand a aparut filmul?
Luminita Cioaba: In 2006 am avut primul simpozion international „Suprevietuitorii romi in cautarea adevarului” si au venit istorici din America, din Israel, Polonia, din Bulgaria… a fost un seminar foarte reusit, dar nimeni din presa romaneasca nu a scris nici un rand despre el. În schimb, am aparut pe prima pagina de ziar din New York, un ziar care se numeste „Forward” cu un articol care se intinde pe patru pagini.
A.-D.S.: Vreau sa va intreb, din ce cauza apare discrepanta asta, pentru ca asa cum spuneati, filmul si activitatile romilor sunt mai mult cunoscute pe plan international, decat national?
Luminita Cioaba: Daca oamenii astia nu au un edificiu cultural… romanii au. Maghiarii au. Nemtii au. Aromanii au. Toti. Toate natiile au, toate minoritatile din Romania au, romii nu. Si ei unde sa-si desfasoare cultura…?
Apropo de film, povestile sunt foarte dure.
Luminita Cioaba: Ei… aici ai primit doar un mic fragment din ele….
A.-D.S.: Era vorba de canibalism, totusi…
Luminita Cioaba: A fost un altfel de Auschwitz – nu cel prin camera de gazare ci cel prin frig si foamete.
A.-D.S.: Ce plan aveti pentru ca acest film documentar sa fie cunoscut national?
Luminita Cioaba: El a fost vazut, l-am prezentat si in Israel. In tara l-am prezentat asa, in diferite locatii, la Sibiu, cand am avut eu asa evenimente. Pentru a fi distribuit in cinematografe, trebuie sa primesc propuneri. Oricum, am cheltuit foarte multi bani cu el.
A.-D.S.: Apropo de parte financiara, ziceati ca productia documentarului a durat 3 ani. Ati fost sprijiniti de cineva, fonduri de la stat, de exemplu?
Luminita Cioaba: Am primit 23.000 de euro de la o fundatie din Germania si restul s-a depus din visteria personala pana la 49.000. Am umblat mult. Interviurile sunt realizate in toata Romania, sunt din Moldova, din Ardeal, din Oltenia, sunt diferiti, dar adevarul e ca povestile lor sunt confirmarea a ceea ce au vazut ei cu ochii lor si ce au indurat. Am vorbit in limba romani, ca sa le fie mai usor si sincer eu doar i-am intrebat, ei si-au amintit si au inceput sa povesteasca… Chiar… cum vi s-a parut limba?
A.-D.S.: Interesanta. Si m-a surprins faptul ca am regasit multe cuvinte romanesti…
Luminita Cioaba: Sunt, intr-adevar, foarte multe cuvinte romanesti, dar este foarte interesant ca si romii din America le folosesc, cei care nu au fost in Romania. Chiar si cei din Polonia si din Germania si din Belgia…
A.-D.S.: Imaginea romilor nu este una foarte buna. Credeti ca, odata cu vizionarea acestui documentar s-ar putea schimba ceva in bine?
Luminita Cioaba: Mm, cu totii asistam la un fenomen foarte grav, care nu a existat pe timpul lui Ceausescu – nu exista discriminare atunci. Si, cu toate ca astazi facem atatea simpozioane si evenimente ca el sa nu existe, dimpotriva – el creste, fenomenul creste, ura mocneste. Pe zi ce trece are tot mai multi adepti. Ce este minunat este ca oamenii acestia au gasit solutia care ii apara. Si au gasit pe cineva care ii iubeste cu adevarat. Ei l-au cunoscut pe Isus Cristos si sufletul lor e mantuit. Este minunat atunci cand esti copilul Domnului.
A.-D.S.: Am vazut si in celelalte documentare ca problema romilor este pasata intre dosare. Se discuta doar la nivel institutional…
Luminita Cioaba: Oamenii acestia se confunta cu foarte multe probleme, deci nu au carte de identitate, nu au buletin in orasul in care traiesc si din cauza asta nu pot merge nici la vot. Locuintele nu sunt trecute pe numele lor si nici nu sunt ajutati sa intre in legalitate.
A.-D.S.:…asta spuneam, din ce cauza credeti ca se intampla asta, pentru ca la nivel institutional totul pare sa mearga struna, inclusiv cu fondurile europene?
Luminita Cioaba: Fondurile se iau in numele lor, dar nu sunt folosite pe ei…
A.-D.S.: O ultima intrebare… care ar fi solutia ca aceste lucruri – deportarea, discriminarea - sa nu se mai intample intr-o Lume Buna?
Luminita Cioaba: Care este solutia? Solutia este una singura: sa crezi din toata inima ta in Isus Cristos, pentru ca adevarata religie e solutia…



Se incarca...





Ultimele comentarii