Pe data de 7 mai 2011, de la ora 19:00, la Sala ArCub, incepe a 18- a editie a Festivalului International EUROPAfest.
Asemeni naturii, care renaste parca sub ochii curiosi si usor flamanzi ai umililor ei “cetateni”, si Festivalul EUROPAfest aprinde flacara emotiva, in fiecare primavara, in luna mai, a setei pentru muzica buna.
Festivalul EUROPAfest debuteaza anul acesta printr-un concert realizat in parteneriat cu Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, dedicat Zilei Europei. Binecunoscuta “Oda Bucuriei” de L.v Beethoven, intr-o prezentare speciala dedicata acestei ocazii, va bucura spectatorii sub forma unor armonii de ethnic-jazz, tocmai pentru a puncta diversitatea culturala a Europei, sarbatorita in cadrul festivalului.
Evenimentul ajuns la cea de-a 18 a editie, dureaza 7 zile, se bucura de prezenta a nu mai putin de 300 de muzicieni din 45 de tari. Festivalul se va desfasura in sali precum ArCub, Club Tribute, Club Loft, Centrul Cultural Ungar. Pe langa concerte, publicul se va bucura de concursuri, workshop-uri, jam sessions şi evenimente neconventionale.
De asemenea, in cadrul festivalului se tin doua competitii internationale cu prestigiu- Bucharest International Jazz Competition, cotat ca unul dintre primele 3 concursuri de jazz ale Europei unde noile tendinte ale jazz-ul mondial vor fi savurate de spectatorii insetati de acorduri delicate si Jeunesses International Music Competition, adica 145 de flautisti din 45 de tari, care vor incanta Bucurestiul, in incercarea de a-l transpune intr-o senzatie de mister.
Aflam de la organizatori ca un astfel de eveniment de amploare, unic in Romania, “N-a fost greu, dar n-a fost nici usor” de organizat si ca “Motivatia si forta de a continua si de a “creste” de la an la an au izvorat din pasiunea pentru muzica buna”.
Pe langa partenerii traditionali ai festivalului, evenimentul organizat cu pasiune pentru muzica si recunoscut la nivel international ca unul de referinta, se desfasoara incepand din 2005 sub Inaltul Patronaj al Altetelor Lor Regale Pricipesa Margareta si Principele Radu .
Dupa o frumoasa calatorie de 7 zile, o evadare din profan in realul frumos, agenda incarcata a EUROPAfest 2011, se inchide printr-un concert in care vor evolua cele mai bune formatii. Spectatorii vor afla castigatorii celor doua competitii, ocazie prin care se va decerna Diploma de Excelenta din partea Casei Regale.


Se incarca...





Ultimele comentarii