Educatie: Codruta Sava – despre o meserie rasplatita cu zambete de copil

De la admiratia fata de mentorii copilariei si pana la fructificarea acesteia intr-o cariera nu este decat un pas. O demonstreaza Codruta Sava, castigatoarea premiului I la sectiunea „Educatoarea Anului 2010” din cadrul celei de-a doua editii a Galei Premiilor in Educatie, eveniment organizat de Fundatia Dinu Patriciu. Despre inceputul carierei sale si despre meseria pe care o practica ne vorbeste intr-un interviu acordat pentru Lume Buna.

De la stanga la dreapta: Gheorghita Grigore, Codruta Sava (Educatoarea anului 2010) si Codrut Morariu

Andreea Lazarescu: Aveti o experienta profesionala de 32 de ani in sistemul de invatamant. Cum v-ati inceput cariera in acest domeniu?

Codruta Sava: Faptul ca astazi sunt educatoare se datoreaza fostei mele educatoare. Sunt printre putinii copii care au urmat meseria pe care si-au dorit-o din copilarie. Felul cum si-a facut meseria educatoarea mea, Veronica Filip, m-a facut sa aleg acest drum. Este o femeie deosebita si foarte activa, care ne-a permis sa-i preluam numele in titulatura gradinitei noastre: Gradinita „Veronica Filip”. Sunt fericita si mandra ca am avut-o ca mentor. Mai datorez faptul ca astazi sunt educatoare şi mamei mele, Codrina Anghelescu (a fost pedagoga, instructor de formatii artistice – laureata a multor festivaluri), de la care am mostenit dragostea pentru copii, educatia pentru frumos, realizarea programelor artistice, cat si dragostea pentru folclor. Iar de la tatal meu am preluat respectul pentru meserie. Am terminat Liceul Pedagogic „Ghe. Asachi” din Piatra-Neamt in anul 1978 si am fost repartizata la Casa de Copii Tazlau, unde am lucrat 12 ani. Am facut naveta 50 km fata de Piatra-Neamt, iar din fata Primariei, unde ma lasa autobuzul, mai aveam de mers pe jos inca cinci km. Si la fel la intoarcere. Dupa o luna, m-am mutat in gazda; am gasit gazda tot la centru, deci cei 10 km ii parcurgeam pe jos in fiecare zi. Dupa un an, Casa de Copii s-a mutat in Piatra-Neamt. Prima zi de educatoare a fost total diferita fata de ce asteptam. Am fost socata de ce am gasit acolo: o cladire veche, la capatul comunei, toti copiii erau imbracati in acelasi trening, toti rasi pe cap, se jucau salbatic, neorganizat si cand ne-au vazut au venit la noi si au inceput sa traga de noi si sa strige „Mama, mama!”. Mi-a fost greu la inceput, apoi m-am imprietenit cu copiii din grupa mea. Cu fiecare zi care trecea, ii iubeam mai mult si incercam sa-i diferentiez de ceilalti: nu am mai lasat sa fie tunse fetele, iar baietii din grupa mea aveau breton; am cerut rochii pentru fete, iar pentru baieti haine diferite. Cand am venit in Piatra-Neamt cu caminul, am inceput sa-mi scot copiii in oras, mai intai in plimbari scurte, apoi îi plimbam prin tot oraşul, ii duceam in parc la joaca cu alti copii, la cinema si la teatru. Incet, incet, au devenit copii obisnuiti, de parca erau crescuti in familii. Am iubit foarte mult copiii care mi-au trecut prin clasa an de an, timp de 12 ani. Am cununat o fosta eleva si i-am botezat baiatul. Sunt mandra de copiii pe care i-am coordonat cat am lucrat in Casa de Copii!

A.L.: Care este cea mai mare satisfactie profesionala obtinuta pana in prezent?

C.S.: Nu pot spune ca am avut doar o satisfactie profesionala. Fiecare copil pe care l-am avut in grupa de-a lungul celor 32 de ani a constituit „o satisfactie profesionala”. Sunt sute de satisfactii in meseria mea, de la un copil pe care il linistesc cand plange la despartirea de parinti pentru prima data, la momentul cand ii pun creionul in mana, cand spune prima poezie, cand invata primele reguli ale unui grup social, pana la momentul cand pleaca la scoala si invatatorul intreaba: „La ce educatoare ai fost in grupa? Bravo ei, te-a invatat lucruri foarte bune!” Toate sunt satisfactii la fel de mari.

A.L.: Din perspectiva dumneavoastra, care este diferenta dintre sistemul de invatamant si activitatile extrascolare actuale comparativ cu cele de la inceputul carierei dumneavoastra?

C.S.: Pentru un cadru didactic care isi face meseria cu daruire, nu sunt deosebiri. Este doar o diferenta de termeni. De exemplu, chiar de cand lucram cu copiii din Casa de Copii, am iesit foarte mult cu copiii la teatre, cinema, vizite la muzee, spectacole, participam cu formatii de datini si obiceiuri de iarna, grupuri vocal-folclorice, formatii de dansuri populare la concursuri si festivaluri. Dadeam spectacole artistice la diferite intreprinderi cu ocazia sarbatorilor de iarna sau a zilelor de opt martie. Atunci, festivalurile se numeau „Cantarea Romaniei”, acum au diferite nume: „Obiceiuri si traditii de iarna”, „Copiii – florile vietii”, etc. Vizitele la diferite muzee şi biblioteca le faceam cu acelasi scop, doar ca astazi se cheama „parteneriate” in cadrul unor proiecte. Inainte spuneam ca „mergem in excursie la…”, astazi derulam „proiecte educationale”. Cum am mai spus, scopul acestor activitati este acelasi. Se mai spune: „Aceeasi Marie, cu alta palarie.” Cine isi iubeste meseria, desfasoara toate activitatile.

A.L.: Ati realizat proiecte tematice destinate prescolarilor de tipul „Mandru ca sunt roman”, „Alfabetul   vitaminelor” sau „Si noi suntem romani”. Ce au presupus concret acestea?

C.S.: Am realizat mult mai multe proiecte si toate aceste urmaresc completarea educatiei copiilor, cat si dezvoltarea lor personala. In proiectul „Mandru sunt ca sunt roman” – copiii au luat cunostinta de costumul popular de femeie si de barbat din zona Moldovei, dar si din celelalte zone folclorice ale tarii noastre, cu obiceiurile noastre populare, cu dansurile populare, dar si cu aspecte din istoria poporului nostru. Este ceea ce inainte se numea „educatie patriotica” si astazi este confundata cu politica, ceea ce nu este deloc bine. Copiii apartin unei tari si ei trebuie sa-si cunoasca tara, s-o respecte si s-o iubeasca.

In proiectul „Alfabetul vitaminelor”, copiii au invatat cat de sanatoasa este hrana naturala si cat de otravitoare sunt mancarurile din Fast-Food, chipsurile, dulciurile, etc.

„Si noi suntem romani” – un proiect desfasurat in preajma zilei de 1 Decembrie, in care copiii au aflat o pagina importanta din istoria Romaniei. Ei au înteles ca asa cum ei au o zi de nastere, are si Romania. Aşa cum au ei un nume, are si România. O activitate care le-a placut foarte mult, dupa care i-am trimis la bunicii lor să le povestească acele momente emoţionante.

A.L.: Cat de receptiva este generatia actuala la proiectele de informare educationala cu privire la activitatile ecologice, de stiinte sau de lectura pe care le realizati? 

C.S.: Copiii sunt receptivi la tot ce le dam. Trebuie sa fim atenti, insa, „ce le dam”. Copiii invata repede tot, dar trebuie sa le explicam de ce. In rest, totul este OK. Avem o generatie de copii extraordinari, receptivi, destepti, veseli, care asteapta de la noi dragoste si raspunsuri.

A.L.: Pana in prezent ati participat la programe de dezvoltare profesionala de tipul „Scoala de Vara a Educatiei de Excelenta” sau „Sesiunea Nationala de Referate si Comunicari Stiintifice Educatia – o necesitate permanenta”, implicandu-va, totodata, in activitati voluntare de consiliere a parintilor si de strangere de fonduri pentru copiii cu autism si sindromul Down. Cat de mult credeti ca a contat componenta implicarii in propria comunitate pentru obtinerea titlului „Educatorul anului”?

C.S.: Parerea mea este ca toate aceste activitati au contribuit in mod egal la obtinerea acestui titlu. Atat activitatile de la catedra, cele extracurriculare desfasurate cu copiii, activitatile de implicare în viata comunitatii, cat si activitatile de voluntariat.

A.L.: Ce sfaturi i-ati putea oferi unui educator la început de drum?

C.S.: In primul rand, sa nu fie „voiajor” in aceasta meserie. Sa isi doreasca sa fie educator, sa iubeasca cu disperare copiii si sa faca totul pentru binele lor. Le-as spune ca este cea mai nobila meserie, ca putem modela nu doar copiii, ci si parintii. Le-as spune ca este o meserie in care suntem platiti cu zambete de copil in fiecare clipa si ca nici un sef nu poate sa ne plateasca astfel!

O meserie plina de satisfactii profesionale, ce decurg, mai ales, din implicarea in intregirea educatiei fiecarui prescolar, in parte; dar si a dezvoltarii personale a acestora isi primeste meritele, scotand la iveala inca o data oamenii cu un impact semnificativ asupra sistemului educational din Romania.

S-ar putea sa iti mai placa:

• Educatie: Bibliotecara anului 2010 povesteste despre ambitie si cariera
• Educatie: Fundatia de Sprijin Comunitar – un exemplu de implicare in dezvoltarea comunitatilor locale
• Educatie: Elevul anului 2010 ne vorbeste despre pregatire academica, proiecte sociale si automotivatie