Sebastian Papaiani spunea la un moment dat ca profesorii sai de teatru faceau din acesta o fiinta de care tu te apropiai cu sfintenie. Aceasta legatura apropiere se resimte incetul cu incetul pe masura ce amintirea unei saptamani care a celebrat teatrul si l-a expus in toate formele sale. A fost o editie care a sarbatorit drumul lung pana la editia a 20-a, care a adus in centrul atentiei bucurestene si nu numai piese de teatru, conferinte si lansari de carte, expozitii, proiectii nocturne. Nu trebuie sa ii uitam pe ce doi regizori europeni ai momentului, Krysztof Warliowski si Romeo Catelucci, cu piesele Dibuk si, respectiv Hey Girl!. Desigur, nu trebuie sa uitam Trilogia stereoscopica a lui Billy Cowie.
photo credit: oaspetele_de_piatra
“Regele moare” ne-a spus actorii din echipa internationala care a lucrat sub indrumarea lui Silviu Purcarete. Piesa de teatru scrisa de Eugene Ionesco a fost prilejul potrivit de a-l reintalni pe autor, prin prisma jocului teatral, dar si de a marca un nou succes al regizorului Silviu Purcarete, care este de altfel o importanta figura in teatrul European. Piesa este o coproducţie Les Arts et Mouvants, à l’endroit des mondes allant vers (Paris), căreia i s-au alăturat coproducătorii Ex-Ponto Festival Kulturno Drustvo B-51 (Slovenia), Théâtre d’Esch (Luxemburg), National Drama Theater Ljubljana (Slovenia), International Festival Theater MOT (Macedonia), Scène Nationale de Bayonne Sud-Aquitain (Franţa) si s fost interpretata de artisti francezi si sloveni. Criticul George Banu crede ca in cariera lui Purcarete incepe un nou ciclu, „regizorul si moartea”. Totodata, acesta precizeaza ca “Silviu Purcarete ataca aceasta piesa, care pana de curand mi se parea ca-i este complet straina, iar eu incerc sa-i inţeleg motivele.. (..) abordeaza acum «Regele moare», piesa in care Ionesco, pe un fond de teama exacerbata, pune in miscare toate mijloacele teatrale fara nici cea mai mica economie . Fara indoiala, tocmai asta il atrage pe Purcarete, care, montand «Regele moare», doreste sa se confrunte cu moartea pe fondul increderii acordate teatrului… iata ce mi se pare ca face legatura intre marele proiect faustian deja implinit si cel ionescian, care urmeaza”, spune George Banu vorbind despre alegerea regizorului”. De asemenea, regizorul fost invitat si in cadrul modulului “Dezbateri, Conferinte, Intalniri”, la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica (UNATC), unde va avea un dialog cu teoreticianul Octavian Saiu pornind de la spectacolul “Fedra” după Racine si Euripide, unul dintre succesele Teatrului Naţional din Craiova din 1994.
Cine nu a vazut un spectacol de-al lui Romeo Castelucci, sa mearga sa vada! Nu o sa va spun ca este in topul mondial al regizorilor sau ca este deschizator de drumuri al avangardei teatrale. Nici nu o sa va spun ca isi prezinta operele doar in circuitul festivalier al lumii. O sa va spun ca i-am vazut piesa “Hey Girl!” si l-am adorat.Aceasta nu este o dezicere de teatrul cultural, classic, ci a reprezentat prima mea deschidere catre teatrul contemporan si a fost diferit de tot ce vazusem pana la acel moment. “Hey Girl!” urmareste traseul unei tinere care devine femeie, poveste construita asemeni unei calatorii printre mituri, incorporand ipostazele acestei varste incerte prin intermediul unor personaje simbolice precum Fecioara Maria, Ioana d’Arc sau Julieta lui Shakespeare. Poate fi interpretata totodata si ca o istorie a femei. Folosind costume suprarealiste, proiectii de film, explozii de sticla si ravasitoarea aparitie a celor doua interprete, Hey Girl! construieste o lume care se zbate intre frumos si oribil. E o piesa care doreste sa comunice direct cu toate simturile si te ia prin surprindere si te determina sa traiesti acel maxim de tensiune la finalul piesei, nu la mijlocul spectacolului asa cum eram obisnuiti.
16 minute. Doar atat. Dar te asigur ca nu le vei uita prea curand. Doar 16 minute dureaza Trilogia Stereoscopica a lui Billy Cowie, dar va dura un infinit de minute in mintea ta. Sunt “In the Flesh”, “The Revery Alone” si “Tango de Soeldad”, adica trei povesti distincte care alcatuiesc Trilogia Stereoscopica, o forma speciala de proiectie 3D, diamentral opusa a tot ce ai vazut pana acum in teatru sau in 3D. Si da, ca sa o vezi primesti ochelari 3D. In prima parte, vei crede ca o femeie se misca pe podea, contorsonandu-si intreg corpul. Apoi, te vei delecta cu imaginea unei tinere care exerseaza pasii de tango, dar vei asculta si muzica lui Billy Cowie. Iar in ultima parte, iti vei ridica capul spre tavan si vei avea surpriza de a nu fi singur, ci o cu o femeie goala, pe care o vei putea privi de pe podea.
Se incarca...
.png "My GRASP")
Ultimele comentarii