Dan Puric, invitat la evenimentul organizat de Amdoar18ani.ro

Vineri, 5 noiembrie a avut loc un eveniment organizat de amadoar18ani.ro la care invitatul principal a fost Dan Puric.

Invitat de Fundatia Children Action si sub motto-ul cu talc si zambet Dan Puric Are Doar 18 Ani, acesta a vorbit, in Aula Magna a Universitatii Crestine Dimitrie Cantemir, publicului tanar (ca varsta si ca spirit) despre sufletul de copil.

De fapt, asa cum i-a spus un copil lui Dan Puric mai demult, Dumnezeu da mamelor niste schite (cu samanta de icoane) pe care noi (avem datoria sa) le terminam. Intr-o perspectiva rasturnata, important in lumea de azi nu este ce face societatea din tine, ci ce faci tu din tine dupa ce a facut societatea din tine. De aceea, gesturile mici, infinitezimale, de copil sunt tocmai cele ce au puterea de a deveni vibratia initiala a unui efect de fluture care sa porneasca o furtuna uriasa a schimbarii in (mai) bine.

De ce nu pleaca ciorile in tarile calde? Pentru ca vor sa ramana sa croncane in Romania, spune un copil. Intelegeti acum? Copii au alta modalitate de a cunoaste (insa generatiile nu se mai schimba odata la 30 ani acum, cei de 18 ani se uita la cei de 25 ca la niste batrani/imbatraniti). Dan Puric ne-a spus ca in copii sta germenele unui nou fel de a gandi. Asa cum actorul, in vorbele lui Meissner, isi ia rucsacul copilariei si porneste la drum, asa trebuie sa pastram substanta copilariei in noi, de-a lungul copilariei noastre.

Insa nu trebuie sa plecam de tot, ne sfatuieste Dan Puric. In ciuda iresponsabilitatii institutionale romanesti fata de tineri si a tragediei nationale a plecarii (oare chiar uitam ca 9 din 10 tineri pleaca sau si-ar dori sa plece din tara), bursele si fondurile europene apar ca niste mici sandvisuri pe langa posibilitatea de a reface fondul sufletesc al neamului, ne sopteste si ne striga Dan Puric. Copilaria si tineretea ne sunt afectate de o invecinare derizorie intr-o societate a oamenilor ce cred ca influenteaza istoria lumii prin aparitii la TV. In acest context, o vorba a lui George Calinescu se potriveste de minune: Cu cat un artist este mai national, cu atat este mai universal, de fapt. Dan Puric a avut o rugaminte deosebita: sa uitam tot ce ne spune, dar sa pastram disperararea tragica a starii de fapt.

Conteaza, asa cum spunea si Spiru Haret, sa punem educatia inaintea invatamantului, constiinta inaintea cunostintelor. Sa uitam greutatea coifului lui Alexandru Macedon invatata din manualul de istorie si sa raspundem negativ in momentul in care, experti fiind in fizica nucleara (de talia unui Oppenheimer sau Bohr), ni se cere sa construim urmatoarea bomba atomica. Romania este astazi, asa cum afirma Constantin Noica, o societate cu foarte multe cunostinte, dar lipsita de cunoastere. O societate in care un Cantemir, ca moment de constientizare si un Eminescu, ca moment de constiinta sunt lasati in cufarul inconstientului. Copilaria este, in acest moment, sursa esentiala de inspiratie, singura capabila sa inlature zona de minciuna. Din pacate, asa cum spune Albert Camus, unii fac istoria, iar altii o indura.

Lui Dan Puric i s-a propus, la un moment dat, sa fie speaker motivational pentru angajatii unei companii. A refuzat incercand sa le explice oamenilor ca nu suntem simple resurse umane, ci constiinte. A incercat sa explice ca nu zice acest lucru dintr-un indemn de a ne pupa in oglinda in fiecare dimineata si de a ne fetisiza absolut, ci datorita faptului ca, asa cum spunea Rabindranath Tagore, o civilizatie cade atunci cand scade valoarea omului si cand inima se impietreste.

In Romania predomina cultura subculturii. Normalitatea este vanata, iar primul atac asupra societatii este cel asupra timpului nostru liber. Nu degeaba laptop-ul a fost simbolic denumit, in stil orwellian, The Third Parent. Nu exista boli, ci bolnavi. Dan Puric ne indeamna sa nu judecam poporul roman, ci sa judecam impostura! Ca bine i-a zis Gheorghe Dinica, cu miez si umor, pe vremuri: Tu faci teatru din snobism!

Dan Puric ne-a mai povestit si ne-ar mai fi povestit ore intregi ca unor copii in fata unei uitate sobe si a unor uitati motocei. Amintiri din copilaria marilor oameni, din copilaria sa de la Nehoiu, oras al fostelor paduri si al excavatoarelor, din copilaria noastra colectiva framantata. Ne-a amintit cum Edison, copil fiind, a facut lumina din aparent nimic doctorilor veniti sa-i consulte mama, ne-a istorisit cum tatal sau l-a invatat ca gluma poate fi o terapie medicala, ne-a povestit cum la Olimpiada din 1948, atletul care era in fata la 100 de metri s-a oprit din cursa pentru a-l ajuta pe competitorul sau cazut, s-a amuzat pe seama grijii pe care mama sa i-a purtat-o, la inceputurile carierei sale, in dialogul cu Fanus Neagu, directorul Teatrului National la vremea respectiva, a rememorat imaginile cu copiii ce au venit in fata Teatrului National la Revolutie si si-a amintit despre fiul sau care, la 5 ani, a mers la gradinita cu un iepure si un urs de plus, desi n-avea voie, pentru a porni propria sa revolutie fata de educatoare.

Un copil te iarta fulgerator, spune Dan Puric (si nu numai). Copilaria nu tine minte raul, dar are puterea extraordinara sa-l identifice. Copilul este singurul ramas cu o legatura inefabila cu Dumnezeul in care mai credem si caruia ii zambeste, frumos si inexplicabil pentru noi, adultii, in somn. Copiii sunt cei mai intelepti, ca intr-un joc rasturnat al varstelor, rescris de Blaga peste timp – ei stiu cele mai complete definitii, nu-i asa? Cum, nu stiati definitia iubirii? O fetita de 5 ani a spus ca iubirea este atunci cand bunicii ii cad ochelarii pe jos si bunicul, desi are reumatism, se apleaca sa-i ridice. Si oare nu-i adevarat, nici mai mult, nici mai putin? Copilul ne face sa reprivim lumea.

Am remarcat, inca o data, datorita Fundatiei Children Action, ca exista oameni in Romania, in afara de / alaturi de parinti, care au grija de copii. Prea putini, nu stiu inca, prea multi, in niciun caz. Intrebarea care imi ramane, insa, in final, se refera la masura in care avem noi grija de copii si cat au ei grija de noi, de fapt…

Se spune ca prima miscare a spiritului nu este cunoasterea, ci curajul. Luati-va dar copilaria in serios si reinvatati sa priviti, sa cutreierati, sa hotarati, sa iubiti, sa radeti, sa indrazniti cu sufletul de copil. Romania nu e, poate, pe maini bune. Dar trebuie sa fie pe suflete bune.