Fondata in Februrie 2010, orchestra are o prima aparitie pe scena Filarmonicii “Oltenia” o luna mai tarziu, in cadrul unui concert cu acelasi nume, dedicat melomanilor craioveni cu ocazia martisorului.

Proiectul “Evergreen” a fost initiat in 2008, din dorinta de a aduce pe scena filarmonicii si alte genuri de muzica, la fel de valoroase precum cel clasic-simfonic, insa mai aproape de sufletul tineretului. De altfel, unul dintre obiectivele acestui proiect a fost acela de a atrage un public cat mai larg, in mod special elevi si studenti.
Doi ani mai tarziu, bucurandu-se de sprijinul si sustinerea conducerii filarmonicii pe intregul parcurs si fiind depuse eforturi considerabile pentru achizitionarea partiturilor, realizarea orchestratiilor si aranjamentelor muzicale, organizarea repetitiilor etc., proiectul este scos la rampa si astfel ia nastere “Evergreen” Symphonic Jazz Orchestra.
In componenta formatiei se intalnesc instrumentisti de valoare ai Orchestrei Filarmonicii “Oltenia”, precum si invitati speciali, colaboratori de seama din lumea muzicii de acest gen.
Evergreen-urile sunt cantecele pe care le ascultam zi de zi, indiferent de varsta sau educatie. Sunt cantecele ce au castigat nenumarate premii si care au vandut milioane de copii. Un Evergreen nu isi va pierde farmecul odata cu trecerea anilor.
Miercurea viitoare, 23 iunie, ora 19:00, Filarmonica “Oltenia” va invita la spectacolul dedicat tinerilor de catre “Evergreen” Symphonic Jazz Orchestra.
S-ar putea sa iti mai placa:
- “Ziua Internationala a Muzicii” – Concert simfonic extraordinar la Craiova, sub bagheta maestrului Horia Andreescu
- „Zilele filarmonicii”, gala concertelor dedicate sarbatorilor de iarna
- Turneu de muzica si dans indian
This post was submitted by Ana-Maria Marta.


Se incarca...




.png)

Ultimele comentarii