Nu-mi amintesc nicicum, in acest moment de fapte bune care mi s-au facut, asta pentru ca, de obicei, eu sunt responsabila cu “faptele bune” iar prietenii ma tachineaza mereu, spunand ca sunt urmasa Andreei Marin in ce priveste surprizele.
photo credit: Oran Viriyincy
Dar imi amintesc o fapta buna pe care am facut-o spontan si care imi incalzeste sufletul si acum: era o zi ploioasa in Bucuresti si veneam cu troleibuzul de undeva, de la Gara Obor, spre Universitate.
Cu vreo 2-3 statii inainte de Universitate, cred ca pe la Izvorul Rece, s-a urcat o doamna cu un copil de vreo 6-7 ani. Doamna nu avea mai mult de 45-50 de ani, sau poate asa arata, poate necazurile si supararile ii marcasera chipul inca de timpuriu. Avea o demnitate in privire si o atitudine care ma lasasera fara cuvinte.
Cand a urcat, avea foarte multe bagaje si trebuia sa urce si cu copilul. Cineva, care era aproape de usa, a ajutat-o sa urce. Pe mine ma impresionase asa mult spectacolul in sine, incat, dupa ce s-a consumat “imbarcarea” femeii, deja ma bodoganeam in gand pentru cat fusesem de neatenta si nu sarisem sa o ajut eu pe doamna sa urce.
Daca aceasta poveste te-a facut curios, nu ezita sa citesti si continuarea pe multumeste.net.
S-ar putea sa iti mai placa:
This post was submitted by Stoica Raluca.
Se incarca...
.png "My GRASP")
poate data viitoare