“Fratele ratacitor” contemporan

Un roman intors din Canada, ne povesteste despre cat de mult inseamna sa fii aproape de Romania.

photo credit: zdeto

Cred ca e mare lucru sa-ti gasesti orbita pe care vrei sa gravitezi (din toate optiunile lumii), oamenii pe care ti-i doresti ca insotitori de drum si implinirea cu tine insuti (si asta nu in sens hedonist). De asemenea, imi pare inca bizar, cum unii oameni au capacitatea formidabila de a te atinge launtric chiar daca i-ai intalnit o singura data iar altii, in contra-partida, ii poti avea in preajma ta o viata intreaga fara sa iti spuna, la drept vorbind, mai nimic.

Astfel ca, in chestiuni ce tin de structura noastra afectiva, unii oameni pot ajuta la inaltarea noastra, iar altii ne “ajuta” intr-un fel sau altul doar sa ne risipim, dandu-ne iluzia ca facem ceva care dainuie! Pe unii ii asimilezi cu firescul mersului la pas, iar pe altii parca insasi fibra noastra intima ii respinge.

In Romania ma simt viu. Cu toate dificultatile tarii, a lipsei de infrastructura mai in toate domeniile, a nesimtirii, a indolentei, a functionarilor morocanosi, a servicilor care lasa mult de dorit si a pitipoancelor ubicue….aici simt ca traiesc cu adevarat, cu bune si cu rele. Vorbind din prisma unui fost resident pe continentul nord american constientizez acum cat de alienat devenisem acolo.

Nu se pune problema dupa cum bine stiti ca acolo nu ar exista un alt nivel de confort material, alte perspective, oportunitati si alt stil de viata.Dar nu despre asta este vorba pentru mine! Dupa indelungi framantari interioare am decis ca este preferabila o viata de “asceza” si patimiri uneia de alienare, una care duce la dez-animare in timp!

Dupa cum probabil stiti, acolo toti zambesc intr-o veselie si sunt “de treaba” aparent, dar parca nu traiesc cu adevarat. Zambetul se devalorizeaza complet prin afisare nejustificata, devine un abuz oarecum pierzandu-si sensul. In marea lor majoritate oamenii sunt foarte anosti, le lipseste cu desavarsire patosul, zvacul, si o oarecare implicare fireasca in viata lor intima si a celor de langa ei. Pentru ei conceputul de prieten are cu totul alte valente decat pentru un individ format la nivel structural-afectiv in mediul cultural european.

I-am gasit superficiali, nu traiesc cultural mai deloc, nu simt in profunzime….sau simt altfel, mai diluat, mult mai diluat! Viata lor culturala se rezuma adesea la cele patru-cinci stiri ce apar pe home page-ul Yahoo. Nu au pic de vlaga in ei, desi sunt extrem de civilizati. Asupra aspectului acesta al civilizarii voi revenii probabil, caci nu e atat de firesc si natural precum pare la o prima vedere. Le lipseste faptul ca nu se manifesta la nivel de traire mai deloc.

Sunt ca niste robotei bine unsi: job-acasa/ acasa-job, secventa intrerupta de mici intermitente ale iesirii in lume! Te poti intalnii cu ei la un suc, film, pizza, etc. dar dupa aceea iti spun:”We had a great time” si fiecare pleaca in “durerea” lui fara a lasa nimic in urma acelei intalniri. Ca sa rezum transant, dupa cincizeci de intalniri stii la fel de multe despre cel de langa tine ca dupa prima, adica mai nimic. Nu stiu cum sa-ti fie prietenii, cum sa interactioneze cu adevarat, astfel incat intalnirea fata catre fata a doi oamenii sa aiba o semnificatie genuina…ei doar socializeaza cordial. Sunt obtuzi si neciopliti oarecum, in sensul ca nu pun pret mai deloc pe eticheta, (in sens de comportament formal in anumite situatii) pe politete, pe modul in care isi poarta hainele, cum se poarta pe ei insisi la drept vorbind.

Poate unora toate cele enumerate mai sus le apar ca fiind simple copilarii, platitudini sau chestiuni nesemnificative. Poate par sau chiar sunt eu un idealist de nestramutat. Cine are autoritatea si legitimitatea necesara sa ia astfel de decizii totusi?

Pentru mine insa, faptul de a trai implica mai mult decat a avea unde sa locuiesti, a avea ce manca si eventual a avea cu ce te deplasa. Daca asta inseamna sa te adaptezi/intregrezi…atunci ma auto-proclam un inadaptabil. Din pacate, acolo am simtit ca “a avea” inseamna totul pentru ei iar “a fi” se rezuma cel mai adesea la o existenta fara sens (din punctul mu de vedere desigur), in care scopul ultim este sa iti permiti ziua de maine cu blink-blink-ul ei cu tot, casa din zona rezidentiala si masina care atrage priviri.

In plus, acei cativa oamenii pe care ii lasasem in urma aici (numarabili pe degete ce-i drept) dar care in economia sufletului meu insemnau fiecare foarte mult imi lipseau nespus. Faptul ca au decis sa pastreze stans legatura cu mine, desi aveau constiinta plecarii mele definitive din Romania m-a bucurat incredibil.

Pentru mine a ma adapta/integra acolo ar fi insemnat sa renunt la toate aceste lucruri si odata cu ele la parti considerabile din mine, oarecum o sinucidere a sinelui meu. As fi devenit un soi de kamikaze al propriei mele identitati.Veti fi tentati probabil sa spuneti ca am mai fost acolo in vizite anterioare emigrarii si ca stiam oarecum ce ma asteapta si totusi am decis sa urmez tot procesul de emigrare. Pe de alta parte sunt convins ca stiti foarte bine ca este una constiinta unui vizitator si alta constiinta aceluia care stie ca acolo va trai, are datoria fata de el insusi sa se implineasca personal si profesional, acolo va muri….si acolo il vor ingropa, in pamantul din care nu “provine”.

Dupa efectul “WOW” de la inceput, produs de autostrazi perfecte, zgarie-nori si tot soiul de opulente mai mult sau mai putin justificate, realizezi incetul cu incetul ca totusi, in ultima instanta, ceea ce da valoare unei existente sunt tot oamenii si modul in care ei interactioneaza. In Canada sunt intr-adevar foarte eficienti si profesionisti in domeniul lor, dar dincolo de aceste aspecte tehnice care tin in cele din urma de prosperitatea tarii, sunt mult prea alienati si le lipseste constinta unei istorii, a unor valori specific umane….atat de multe lucruri. Poate de aceea noi europenii le parem fiinte atat de “exotice” si culte, cu o atitudine intepata si dornici mereu de a explora, invata, patimii.

Atat cat traiesc vreau sa o fac omeneste, nu “roboteste”…cu tot ce presupune asta. Dincolo de tot ce ofera genul acesta de societate (si are cate ceva de oferit indubitabil) sunt si lucruri importante in sufletul unui om care acolo lipsesc sau doar licaresc timid. Folosind un termen simplu dar elocvent, nu ma regaseam acolo, mai deloc.

Pe de alta parte, pot spune ca mi-este greu sa condamn pe cineva care va decide sa ramana in continuare acolo sau sa urmeze etapele unei plecari intr-acolo. La urma urmei, fiecare om isi are propriile nazuinte si simtiri, iar asteptarile si le configureaza raportandu-se la el insusi. Daca ajungeti acolo, multiculturalismul, diversitatea etnica, toata gastronomia planetei si serviciile de buna calitate vor fi de apreciat, despre restul insa……astept opinii.

Stiu ca pare o nebunie toata treaba asta si probabil va pare ca sunt cel putin dez-axat insa, dupa ce am reflectat foarte mult la asta, cred ca asa e cel mai bine pe termen lung! Decizia revenirii a fost dificila…dar am preferat sa o iau si sa-mi asum aceasta decizie, altmineri ar fi luat-o altii sau viata pentru mine. Acest din urma gand nu il pot accepta.

Adio sticla, otel si beton de pe Yonge Street, adio paradoxale autostrazi, adio zambete false si distante enervante…va multumesc totusi ca m-ati facut sa apreciez glia mea romaneasca si acei cativa oamenii care ma incanta in fiecare zi.

S-ar putea sa iti mai placa:

• De ce s-a intors din UK?
• Fii tu insuti!
• Talent in folosul umanitatii

This post was submitted by Carmel Valeanu.