O poveste impresionanta care ne demonstreaza ca se poate orice daca exista pasiune. Mihai Barbu este omul care a vandut kilometrii. Daca vreti sa aflati mai multe, cititi in continuare povestea scrisa chiar de Mihai si apoi un interviu interesant.
Cobor incet pe stradutele pietruite ale cartierului Sultanahmet, din Istanbul. Ajung la bulevard. Si ploua atat de frumos incat nu prea mai vad nimic. Doar pe scuteristul care ma face atent ca lantul meu e foarte larg si ar trebui sa-l intind. Haide maaa… zau? Pai stii tu oare ca lantul ala s-a facut asa de povesti ce are si nu mai incap in el? Unde sa-l mai intind, ca ma duc acasa.
Aglomeratie mare la iesire. Ploua tare, apoi ploua bine, dupa care ploua rau. Eu sunt ocupat cu observarea atenta a soferilor turci care, desi nu se mai vede nimic si toti rulam cu 100km/h la departare de cativa metri unul de altul, sunt mai preocupati de criza si incalzirea globala si economisesc curent mergand cu farurile stinse. Pana ajung la casa de bilete a autostrazii e lupta, nu gluma. Un copil care vinde covrigi ma ajuta sa iau bilet, cand vede ca tin coada in loc, incurcandu-ma in toate manusile, castile, costumele de ploaie si apele de pe mine. Bariera se ridica. Acu’ ii dam tare, dar cu simt, ca azi avem de inghitit 570 de kilometri. Hai!
Continuarea aici
photo credit: PressPix Photography
HotNews.ro: Cum s-a nascut ideea cu vanzarea kilometrilor si povestile kilometricilor?
Mihai Barbu: Ideea asta s-a nascut intr-o seara de mai, cand stateam cu fratele meu, cu Silvia Boeriu si cu prietena mea de atunci, si ne gandeam la o posibilitate de a face rost de niste banuti pentru drumul asta. Si aveam tot felul de scenarii, cum ar fi sa mergem la un ziar, cum ar fi sa obtinem o sponsorizare, dar pentru toate era cam tarziu. Ne tot puneam piedica, ne dadeam cu stangul in dreptul. Timp in care fratele meu statea pe un colt al mesei si nu ne ajuta deloc, si la un moment dat a zis “Da’ tu trebuie sa vinzi ceva”. Noi am ciulit urechile si am zis, da, bine, dar cum facem? N-o sa mearga. Dupa care, din nou a ridicat ochii din masa si a zis: “Cati kilometri are drumul tau?” Si i-am zis vreo 21.000, asa erau la primul calcul. Si a zis: “Ce-ar fi daca tu ai vinde kilometri?” Ne-am uitat toti ciudat, ce vrea sa zica baiatul asta cu vanzarea de kilometri?
Dupa care a inceput sa se contureze usor, usor un pachetel asa. Ce-a iesit de aici: am impartit 21.000 de km la portiuni de 500 de km si pachetelul era format din: povestea celor 500 de km, povestea scrisa sub forma de scrisoare care incepea cu Draga cumparatorule, o pietricica culeasa de pe cei 500 de km, fotografiile de acolo, si numele cumparatorului pe parbrizul motocicletei mele care urma sa ma insoteasca toata calatoria.
Continuarea aici
S-ar putea sa iti mai placa:
- Razvan Supuran – magicianul hartiei
- Sorin Baraian – Traieste prin abilitatea degetelor, orb fiind
- Despre Szoby Cseh si cum a reusit sa transforme copiii in niste adevarati gladiatori
Se incarca...
.png "My GRASP")
Ultimele comentarii