Dezbaterea pe tema “Pro sau Contra legalizarii consumului de droguri usoare”, din cadrul proiectului national antidrog a avut loc ieri, 13 iulie, la Biblioteca Mihail Sadoveanu din Bucuresti.
Argumentele din cadrul dezbaterii au fost atat Pro cat si Contra.
Argumente echipa PRO:
- eliminarea dealerilor;
- controlul consumatorilor;
- venituri suplimentare la bugetul de stat;
- salvarea unor vieti prin construirea unui program de reabilitare;
- prin comercializarea lor in locuri specializate (de exemplu, in farmacii), ar consuma doar cei care sunt absolut convinsi ca vor sa incerce aceste substante;
- consumul de substante psihoafective stimuleaza creativitatea;
Argumente echipa CONTRA:
- accentuarea problemelor de sanatate;
- prin legalizare, dealerii nu ar disparea ci s-ar reprofila pe droguri mai nocive;
- programul de reabilitare controlat de stat ar fi sustinut financiar din banii contribuabililor;
- drogurile usoare sunt premergatoare celor mai nocive;
- reducerea coerentei oamenilor si tulburarea starii de luciditate;
- angajatorii ar refuza sa aiba la locul de munca persoane cu randament scazut din cauza substantelor psihoactive, deci s-ar creste somajul, s-ar scadea nivelul de trai si ar creste rata infractionalitatii;
In urma expunerilor celor doua echipe, publicul a decis ca prezentarea echipei PRO a fost mai coerenta si mai persuasiva, acestia obtinand premiul I in timp ce reprezentatii echipei CONTRA au obtinut locul secund.
Reprezentantul Agentiei Nationale Antidrog, domnul inspector Dorel Butuca, a propus participantilor o posibilitate de continuare-dezvoltare a acestui eveniment in cadrul Proiectului National Antidrog ,,Fii constient, NU dependent!”. Tinerii ar urma sa beneficieze de suportul specialistilor ANA pentru a-si forma o parere mai documentata asupra acestei probleme si dupa acest program de formare sa reluam dezbaterea la sediul Agentiei Nationale Antidrog cu argumente mult mai punctuale. Tinerii participanti in cele doua echipe s-au aratat interesati de aceasta idee, urmand sa intre in contact cu documente si persoane specializate ale autoritatii romane in domeniu in perioada urmatoare.
S-ar putea sa iti mai placa:
- Dezbatere antidrog pentru liceeni
- Lupta antidrog coboara-n parcuri!
- Evenimente sub egida proiectului ,, Fii constient, NU dependent!”
This post was submitted by Brezoiu Gabriel.


Se incarca...






















Recent Comments