Inviatie la relaxare prin ras, Sambata 10 Ianuarie 2008, Club Mandala.
O reclamă arhicunoscută spune:” EVITAŢI EXCESUL DE SARE, ZAHĂR, GRĂSIMI ŞI ALCOOL”! OK! Dar ar mai trebui adăugat şi :”Evitaţi persoanele triste, sobre, morocănoase şi mai tot timpul serioase….şi veţi fi FERICIŢI !”
Partea bună este că evitarea persoanelor cu gandire negativă este mai plăcută decât renunţarea la anumite dulciuri!
Ne naştem cu capacitatea de a râde! La numai 6 ani copilul râde de 300 de ori pe zi! Familia, şcoala şi societatea mutilează treptat, puţin câte puţin râsul înnăscut şi ne transformă în persoane triste şi serioase, în aşa fel încât la 20 de ani vom râde doar de 15-20 de ori pe zi (în cel mai bun caz!) Ce se întâmplă?De ce devenim trişti şi din ce în ce mai exigenţi, mai nefericiţi? Iată de unde vine interesul multor persoane de a-şi recăpăta veselia prin frecventarea atelierelor de heloterapie sau terapia prin râs.
Râsul este medicamentul cel mai ieftin, nu are contraindicaţii şi are efect preventiv. Heloterapia sau râsoterapia reprezintă o tehnică complementară care catalizează foarte bine cu alte terapii, cum ar fi cea cognitivă, dar care se poate folosi şi singură cu acelaşi efect de eliminare a problemelor şi tulburărilor fizice şi/sau mentale.
Primele utilizări ale tehnicii vindecării prin râs le întâlnim în China antică unde taoiştii îi învăţau pe semenii lor că un surâs asigură sănătatea, fericirea şi longevitatea. Un zâmbet este ca o baie de dragoste care ne transformă în cel mai bun prieten al celui căruia îi adresăm surâsul nostru. “A râde” este capacitatea înţelepţilor- spunea un poet hispano-roman din secolul I e.n- Marco Valerio Marcial, doar la noi mai auzim spunându-se :”Ce râzi ca prostul!?”
Râsul, fie el şi creat artificial prin exerciţii este generator de stări de spirit care influenţează nu numai menţinerea sănătoasă a trupului, ci şi rcuperarea acestuia în urma majorităţii bolilor. Este adevărat că veselia nu elimină problema pe care o avem, dar cu siguranţă va schimba perspectiva din care ne raportăm la ea şi va ajuta la soluţionarea ei mai rapid. Râsul, starea dezinhibată pe care ne-o conferă, rupe tiparele artificiale care ne împiedică să fim noi înşine, să ne cunoaştem cât mai profund esenţa. Totodată râsul ne apără de orice agresiune din lumea externă, căci atunci când râdem mecanismele noastre interne se activează la maxim. Cu cât vom învăţa mai repede să eliminăm aceste “inutile apărări”, cu atât mai bine! Şi râsul este metoda!
A avea simţul umorului înseamnă a deţine secretul eliberării Eu-lui. Orientalii spun despre occidentali că ştiu să râdă de alţii, excluzându-se pe ei înşişi şi neluân exemplul copiilor şi înţelepţilor care fac glume doar pe seama lor şi nu a altora. Un om fără simţul umorului- spun orientalii- este aidoma unui pom fără flori!
Nimeni nu ştie precis încă de ce râsul are efectele pe care le are. Ştim doar că prin râs se eliberează mari cantităţi de endorfine- acest “hormon al fericirii”. Oricum, nu putem nega faptul că RÂSUL ne face bine.
În concluzie: Să râdem cât mai mult! în primul atelier de agest gen care vă aşteaptă la început de 2009!
Atelier de râsoterapie, cu Doina Tănăsescu
Sâmbătă, 10 ianuarie, ora 20 :00, taxa de participare : 20 lei
Informatii preluate de pe www.mandalaclub.ro.



Se incarca...





Am gasit si asta acum: http://www.angel.org.ro/mod_articole-41-103-ro–Rasul-slabeste-Top-10-motive-sa-radeti-cat-mai-des
DA DRAGILOR RIDETI(si de voi cind gresiti si de altii dar fara rautate ca atunci chiar va faceti voua insiva rau), CIT MAI MULT POSIBIL CU PUTINTA DE ORICE POATE FI DE RIS SI FARA BATJOCURA,NEMALITIOS,IRONIC,ETC.PT. CA, DA, CHIAR ADUC BOALA DE NU STITI INEGRINDU-SI AURA SA ENERGETICA,SCAZINDU-I CAPACITATEA INTELECTUALA SI IMUNITATEA CORPULUI FIZIC SI CHIAR INFATISAREA SE VA URITI(schimonosi).DACA VETI PRIVI LA ASTFEL DE FETE(si trupuri fizice), VE-TI STI CA ACEI OAMENI RID F. PUTIN.*Deci RIDETI CIT PUTETI DE MULT SI CHIAR IN HOHOTE PT.CA NIMENI NU A MURIT DE EL,FIIND DOAR O VORBA,SCOASA DE CE(L)(I) RA(U)(I).VA V-A ADUCE DOAR BENEFICII PE TOATE PLANURILE.*DACA NU PUTETI RIDE ASA PUR SI SIMPLU DIMINEATA,SEARA,ORICIND,PUNETI-VA CEVA AUDIO,VIDEO,DE AUDIATI,VIZIONATI,CITITI CEVA COMIC, ACASA,IN TRAMVAI,METROU,ETC.CEI CARE NU VETI PUTEA NICI ASA, ESTE MULTA ENERGIE REA(negativa)IN VOI DAR CARE VA PIERI CU TIMPUL DACA VE-TI EXERSA CUM AM SPUS MAI SUS*VA DORESC MULT SUCCES.*GABRIEL*